Caută
Close this search box.

Cauza penală în privința fostului procuror general și doi procurori PCCOCS va fi examinată în judecată

Recursurile depuse de cei doi procurori din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, acuzați că au acționat ilegal împreună cu fostul procuror general, Alexandr Stoianoglo, la eliberarea din detenție a lui Veaceslav Platon și renunțarea ilegală la acuzare, au fost respinse. O decizie în acest sens a fost luată pe 9 iulie de Colegiul Penal al Curții de Apel Chișinău.

 

Aceste recursuri contestau încheierea președintelui interimar al Judecătoriei Chișinău din 2 noiembrie 2022, prin care s-a dispus formarea unui complet de trei judecători pentru judecarea cazului penal în care cei trei sunt inculpați.

Pe 17 octombrie 2022, cauza penală împotriva fostului Procuror General, acuzat de corupție pasivă, abuz de serviciu în interesul unei organizații criminale și fals în declarații, precum și împotriva a doi procurori din cadrul PCCOCS, a fost expediată la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Cei doi procurori sunt acuzați că au colaborat cu fostul procuror general în eliberarea din detenție a condamnatului Veaceslav Platon și în renunțarea ilegală la acuzare.

După înregistrarea cauzei la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, președintele interimar al Judecătoriei a dispus formarea unui complet de trei judecători, decizie contestată de cei doi procurori din cadrul PCCOCS.

Recursul a fost pe rolul Curții de Apel Chișinău din decembrie 2022 până la decizia din 9 iulie 2024. Decizia Colegiului Penal al Curții de Apel Chișinău este irevocabilă, astfel că urmează să înceapă examinarea cauzei penale în instanță.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA