Campania „Europa pentru Tine”, motiv de scandal: BCS sesizează Procuratura Generală

Deputații BCS au depus un demers la Procuratura Generală cu privire la implicarea Cancelariei de Stat în desfășurarea campaniei electorale. Aceștia susțin că Guvernul utilizează fonduri bugetare în mod abuziv pentru campania „Europa pentru Tine”.

Totodată, a fost depus încă un demers către Procuratură cu privire la asumarea de către Guvernul Republicii Moldova a Parlamentului Republicii Moldova prin modificarea Regulamentului Parlamentului.
Anunțul a fost făcut de deputatul socialist Vlad Batrîncea, care este și vicepreședinte al Parlamentului, în cadrul ședinței de astăzi a Legislativului. În acest context, socialistul a solicitat audierea șefului Guvernului.
Propunem completarea ordinii de zi a ședinței de astăzi a Legislativului cu audierea premierului Dorin Recean cu privire la gestionarea mijloacelor financiare din bugetul de stat de către Cancelaria de Stat pentru promovarea mesajelor cu caracter electoral în formă de billboard-uri, spoturi sau alte materiale informative. Cancelaria de Stat este o instituție guvernamentală responsabilă de organizarea activității Guvernului și această structură nu poate participa în campanii electorale”, a spus Vlad Batrîncea.
Inițiativa deputatului BCS a fost respinsă de majoritatea parlamentară, întrunind doar 24 de voturi.
În replică, deputatul PAS, Doina Gherman, care este și vicepreședinte al Parlamentului, a menționat că integrarea europeană este un proiect de țară, un obiectiv strategic asumat de către guvernarea pro-europeană de la Chișinău.
„Referendumul este un exercițiu democratic prin excelență – atunci când toți cetățenii au dreptul să se exprime referitor la diverse probleme esențiale ale societății. Iar integrarea europeană este una din acestea. De aceea îndemnăm și facem apel către toți cetățenii Republicii Moldova să-și exercite dreptul fundamental la vot și să participa le decizia crucială pentru Moldova din 20 octombrie”, a menționat Doina Gherman.
Potrivit Serviciului de presă al Guvernului, campania „Europa pentru Tine”, a început pe 8 iulie și va dura până pe 18 august. În cadrul campaniei, cetățenii vor fi informați despre beneficiile și oportunitățile oferite de apropierea țării noastre de Uniunea Europeană. Costul acestei activități este de 2,5 milioane de lei, bani programați în bugetul Cancelariei de Stat.

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA