Opoziția parlamentară acuză guvernarea că nu a cumpărat suficiente gaze naturale atunci când prețurile de pe piață erau mai mici, iar acum costurile ridicate sunt puse pe umerii populației. Mai mult, unii deputați avertizează că ar putea urma noi majorări în sezonul rece și cer autorităților mecanisme de compensare pentru populație. În replică, președintele Parlamentului și liderul partidului de guvernare, Igor Grosu, spune că Guvernul caută soluții adaptate nevoilor consumatorilor. Potrivit lui, dacă până acum ajutorul s-a concentrat mai mult pe gospodăriile care folosesc gaze naturale și energie termică, în calcul trebuie luate și cele care se încălzesc cu lemne.
Deputații din opoziția parlamentară avertizează că urmează o perioadă dificilă pentru cetățeni.
,,Despre prognozele la gaze, nu trebuie să fii mare Nostradamus, trebuie pur și simplu să citești cifrele și să poți face o operație matematică elementară. Ne-am pomenit ostaticii situației când instituțiile statului nu sunt capabile să asigure securitatea energetică a țării. Vin cu informația că „Asta e situația”, pun țara în fața faptului împlinit și ceea ce e mai grav că suntem în prag de iarnă. O să tot vină cu constatări că gazul s-a scumpit la o mie de dolari. Vreți gaz? Plătiți”, a adăugat Ion Chicu, deputat al fracțiunii ,,Alternativa”.
,,Prețul la bursele internaționale crește și va crește mai departe. Cu regret, aceasta nu este ultima solicitare de majorare. E 26 de lei dar eu cred că vom ajunge la 30, cu regret pentru cetățenii Republicii Moldova. Pentru noi, pentru cetățeni, va fi o perioadă foarte și foarte grea. De aceea am cerut Guvernului să înghețe salariile, să treacă la gestionarea „В ручном режиме”, care înseamnă că premierul nu trebuie să permită ca nici un leu din buget să se ducă, fără acceptul său”, a adăugat Igor Dodon, președintele fracțiunii PSRM.
,,Nu văd o noutate, dar nu era clar că o să fie majorările acestea? Dar faptul că a crescut și a solicitat Termoelectrica majorarea de la 2020 la 3668 de lei, pentru un gigacalorie, asta nu e noutate bombă? O să explodeze facturile la moldoveni de două ori. Dacă plăteau două mii pentru un apartament, în sezonul trecut, acum o să plătească patru mii. Dar motorina, că a ajuns la 40 de lei?”, a menționat Vasile Costiuc, președintele fracțiunii ,,Democrația Acasă”.
De cealaltă parte, președintele Parlamentului, Igor Grosu, spune că statul va oferi compensații. Potrivit lui, una dintre lecțiile învățate în ultimii ani este că autoritățile trebuie să fie sincere cu cetățenii și să ajusteze tarifele la timp, pentru a evita acumularea datoriilor.
,,Dacă nu le ajustezi la timp, bagi întreprinderea în datorii. Cumva își creează senzația că „mai bine amânăm pe mai încolo”, dar aceste datorii cresc și noi, o dată și o dată o să trebuiască să le onorăm. Și doi, instrumentul de compensare. El trebuie să fie cât mai targhetat, să-l adaptăm de fiecare dată realităților pe care le avem, pentru că în primii ani, ne-am concentrat cumva pe cei care consumă gaze și termie, dar îi uitasem pe cei care se încălzesc cu lemn”, a subliniat Igor Grosu, președintele Parlamentului.
Precizăm că, miercuri, Energocom a depus la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică o solicitare privind ajustarea prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale. Pentru consumatorii casnici, compania propune un tarif de 26 de lei și 25 de bani pentru un metru cub, cu TVA inclus, cu peste șase lei mai mult decât tariful actual.


