Administratorul unei companii a fost găsit vinovat de spălare de bani în proporții mari. Din acest motiv, Judecătoria Chișinău i-a aplicat o pedeapsă de 6 ani de închisoare cu executare. Până la o decizie definitivă, acesta va rămâne în arest preventiv.
Judecătorii au admis și cererea Băncii de Economii, dispunând ca inculpatul să achite 2,7 milioane de lei drept prejudiciu. Totodată, suma obținută ilegal va fi confiscată de stat.
Potrivit procurorilor, faptele au fost comise în perioada 19-28 decembrie 2011. Administratorul, alături de alte persoane, ar fi transferat bani prin mai multe conturi pentru a ascunde originea frauduloasă a acestora. Suma provenea dintr-un credit de 4,4 milioane de lei, obținut prin escrocherie de la Banca de Economii.
Dosarul a fost inițial disjuns în 2023, iar în mai 2024 a fost trimis în judecată. Inculpatul a fost extrădat din Ucraina în aprilie 2024. Pe tot parcursul procesului, el a negat acuzațiile, dar probele prezentate au demonstrat contrariul.
Sentința poate fi contestată la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile. Până la o decizie finală, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție.