Procesul de amalgamare voluntară a primăriilor avansează. Până acum, au fost aprobate 435 de decizii de inițiere. În paralel, peste 550 de primării așteaptă aprobarea pentru inițierea acestui proces de transformare administrativă. Datele au fost prezentate de către secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, care a precizat că autoritățile estimează că numărul acestora va continua să crească în perioada următoare.
Secretarul general al Guvernului a prezentat și câteva dintre cele mai ambițioase proiecte de amalgamare voluntară. Un exemplu este la Ungheni, unde zece primării se vor uni într-o singură entitate, iar noua administrație va deservi o populație de peste 44 de mii de locuitori. În Fălești, opt primării vor fuziona într-o structură administrativă unică, care va reuni peste 22 de mii de cetățeni, iar în Călărași, 11 primării vor forma una singură, cu o populație de peste 20 de mii de locuitori.
,, Avem primari curajoși, își asumă decizii mai complicate, și noi la Guvern, în Parlament, dar și în partidele politice trebuie să le urmărim exemplul. Să nu politizăm această reformă vitală și importantă. Să nu încurcăm, dar să ajutăm și incurajăm”, a afirmat Alexei Buzu, secretarul general al Guvernului.
Guvernul a lansat oficial reforma administrației publice locale la sfârșitul lunii ianuarie. Ulterior, au avut loc consultări publice ample. Recent, Parlamentul a aprobat modificări care simplifică procesul de amalgamare voluntară a localităților.


