Serviciul Vamal vrea să combată contrabanda prin digitalizare și sisteme moderne de verificare

Digitalizarea serviciilor, achiziționarea unor sisteme moderne de verificare și eliminarea factorului uman din procesul de control ar putea fi o soluție eficientă în combaterea contrabandei la frontieră. Declarația a fost făcută de către șeful Serviciului Vamal, Alexandru Iacub, în cadrul emisiunii ”Factor Economic”, de la NEXT TV. Potrivit lui, scanerele de care dispune în prezent instituția sunt deja învechite și nu mai sunt atât de eficiente. Iar achiziționarea unor sisteme moderne de verificare ar reduce riscurile de corupție.

Șeful Serviciului Vamal a mai spus că ultimul scaner mobil a fost procurat cu ajutorul partenerilor din Statele Unite ale Americii. Costul acestuia se ridică la trei milioane de euro și va putea fi utilizat în scurt timp.

”Dotările sunt o condiție. Țările europene luptă cu acest flagel prin digitalizare. Am menționat noul sistem computerizat de tranzit, adică aderarea la Convenție. Asta presupune intervenții zero din partea vameșului, are loc analiza automatizată în cadrul sistemului. Asta înseamnă că nu va fi intervenție umană și camionul nu stă mai mult de 5-10 minute în punctul vamal”, Alexandru Iacob, șeful Serviciului Vamal.

Directorul Serviciului Vamal, Alexandru Iacub, a mai declarat că Ministerul Finanțelor urmează să aloce bani pentru procurarea scanerelor noi. În total, instituția ar avea nevoie de aproximativ 10 astfel de dispositive pentru a lupta eficient cu actele de corupție din vamă.

”Este un plan intern, noi am făcut deja solicitările necesare pentru cadrul bugetar mediu. Consider că vor fi aceste finanțări, deoarece noi toți conștientizăm că asta va fi viitoarea frontieră a Uniunii Europene. Respectiv, ea trebuie fortificată și adusă la necesitățile și capacitățile reale pentru o frontieră europeană”, Alexandru Iacub, șeful Serviciului Vamal.

Potrivit șefului Serviciului Vamal, în ultimul an, contrabanda cu țigări din Republica Moldova s-a redus cu 12 la sută. Emisiunea Factor Economic este difuzată în fiecare zi de vineri, începând cu ora 20:00, la NEXT TV.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA