Artrita, tot mai frecventă în rândul moldovenilor: femeile, cele mai afectate

Artrita afectează din ce în ce mai mulți moldoveni. Una din patru persoane se confruntă cu această maladie, care afectează aparatul locomotor și, în cazul formelor severe, poate conduce la dizabilități semnificative. Potrivit medicilor, boala afectează toate categoriile de vârstă, femeile fiind mai vulnerabile. De multe ori, pacienții ajung prea târziu la medic, când durerile le afectează mersul și capacitatea de muncă. În fiecare an, în luna octombrie, cu ocazia Zilei Mondiale a Artritei, medicii trag un semnal de alarmă, subliniind importanța conștientizării bolilor reumatice și impactul acestora asupra sănătății.

La Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”, anual, aproximativ 1.000 de pacienți ajung în secția de reumatologie. Mulți dintre ei vin de câteva ori pe an pentru a menține boala sub control. Este și cazul unei femei din Capitală, în vârstă de 65 de ani, diagnosticată cu artrită încă din adolescență. Pacienta povestește că a fost supusă unei intervenții de protezare la genunchi, însă boala a continuat să progreseze afectând considerabil calitatea vieții sale.

”-La 16 ani să mă doară într-o zi umărul, în altă zi degetele, apoi genunchiul. Am dat pobele și s-a apreciat artrită reumatoidă.

-Cât este de greu pentru dvs?

-E foarte greu, în ultimul timp nici nu îmi pot pregăti de mâncare fiindcă articulațiile s-au întărit, da, au grijă copii de mine și mai vin aici și oleacă mă simt mai bine”.

Această femeie din Capitală, în vârstă de 57 de ani, povestește că, acum doi ani, a început să sufere de dureri de spate și disconfort la articulațiile mâinilor. A încercat să se trateze acasă, însă starea se agrava de la o zi la alta. Pacienta spune că totul ar fi fost cauzat de activitatea pe care o desfășura timp de 15 ani la un magazin alimentar.

”Cincisprezece ore de la 7 dimineața până la 11 noaptea și doar cu mâinele în frigider, eram îmbrăcată dar todeauna, a afectat toate organele. Noaptea am venit cu ambulanța fiindcă s-a blocat în umeri, să mă apese aici, am văzut că se agravează și când medicii mi-a deschis calculatorul și am văzut fotografia reală eram în șoc”.

Potrivit medicilor reumatologi, primul semn al artritei este durerea pronunțată în articulații, deseori la nivelul mâinilor, genunchilor sau coloanei vertebrale. De obicei, durerea și rigiditatea sunt mai intense dimineața sau după perioade de repaus, afectând mișcările și activitățile zilnice ale pacientului.

”Artrita este una din cele mai frecvente boli.  Și este principala cauza de dizabilitate. Deja în primii 5-7 ani, aproximativ o pătrime dintre pacienți cu artrită devin persoane cu dizabilitate, care nu se pot deplasa, nu pot activa în campul muncii. Artritele inflamatoare debutează la vârsta tânără, între 20-50 de ani, când încă persoanele sunt apte de muncă, iar o altă parte care vine cu vârsta noastră sunt bolile degenerative, ale articulaților care ne duc greutatea”, Serghei Popa, medic reumatolog.

Statisticile medicale arată că femeile sunt mai expuse artritei inflamatorii, din cauza schimbărilor hormonale și a predispoziției autoimune, boală care poate progresa rapid, în maximum doi ani. Bărbații sunt mai expuși după leziuni sau fracturi. Alți factori declanșatori includ genetica și expunerea la frig. Medicii recomandă populației să adoptare unui stil de viață sănătos pentru a preveni maladia.

”Să fie activi, să se alimenteză corect, să facă mișcare zilnic și nu este nevoie de ceva exerciți sportivi performante. Este suficient să meargă o distanță, dar o distanță să o meargă în timp, deci aproximativ 5 km pe zi, cam așa este recomandat de noi. Să combată alte boli, cum ar fi diabetul, obezitate, toate acestea care contribuie la apariția acestor boli reumatologi”, Serghei Popa, medic reumatolog.

În țara noastră, aproape 100 de mii de persoane de toate vârstele suferă de o formă de artrită.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA