Tot mai mulți tineri străini aleg să studieze în Moldova: peste 1.100 de studenți admiși în noul an universitar

Tot mai mulți tineri din întreaga lume aleg universitățile din Republica Moldova pentru studiile lor. În anul academic 2025–2026, instituțiile de învățământ superior publice din țară au admis 1.113 studenți străini din 24 de țări, cu aproape 400 mai mulți decât în anul trecut. Este cel mai mare număr înregistrat vreodată, potrivit Ministerului Educației și Cercetării.

Cei mai mulți studenți au ales Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Universitatea de Stat din Moldova, Academia de Studii Economice din Moldova, Universitatea Tehnică a Moldovei și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”.

  • La USMF „Nicolae Testemițanu” studiază 300 de tineri din India, Israel, Franța, Maroc, Belgia și Finlanda.

  • La Universitatea „Ion Creangă” s-au înscris 279 de studenți, majoritatea din România și Ucraina.

  • La UTM învață 273 de tineri, în special din India.

  • USM și ASEM au înregistrat 161, respectiv 100 de studenți străini.

Studenții internaționali au optat pentru programe de licență la medicină, științe ale educației sau medicină veterinară.  La programele de master, cea mai mare admitere s-a înregistrat la Universitatea „Ion Creangă”. Acolo, peste 170 de studenți urmează cursuri la științe ale educației, psihologie și animație.

„Creșterea numărului de studenți străini arată că universitățile din Republica Moldova devin tot mai atractive la nivel internațional. Modernizarea programelor de studii, investițiile în infrastructură și resursele umane calificate le oferă tinerilor condiții de excelență academică și oportunități pentru cariere globale”, a declarat Adriana Cazacu, secretar de stat la Ministerul Educației și Cercetării.

În ultimii ani, prin Proiectul „Învățământul Superior din Moldova”, susținut de Banca Mondială, s-a investit aproximativ un milion de euro pentru promovarea internaționalizării educației.
Peste 280 de cadre universitare și-au îmbunătățit competențele de predare în limba engleză.  Șase programe universitare din patru universități urmează să fie acreditate internațional.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA