Doar studenții care au media academică mai mare de 6,5 vor beneficia de bursă, din 1 ianuarie 2026

Doar studenții care au media academică mai mare de 6,5 vor beneficia de bursă, începând cu 1 ianuarie 2026. O hotărâre în acest sens a fost votată astăzi de Guvern. Noile reguli stabilesc trei categorii de burse. La categoria I sunt eligibili studenții cu media semestrială de minimum 8,5 puncte. La categoria II – acei cu media de minimum 7,5 puncte, iar la categoria III – studenții cu media de minimum 6,5 puncte.

„Această modificare urmărește crearea unui sistem mai echitabil și transparent, care să stimuleze excelența și competiția academică”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.

Bursele actuale pentru toți studenții de la ciclul I – licență, cu excepția celor de la pedagogie, sunt de 1.295 lei pentru categoria I. 1015 lei pentru categoria II și 1105 lei pentru categoria III. Pentru studenții de la ciclul II – master, bursa de studii, care nu este împărțită pe categorii, constituie 1390 lei.

Studenții de la specialitățile pedagogice primesc burse mai mari. Aceasta variază în funcție de categorie și an de studiu. Pentru toți studenții de la specialitățile pedagogice, bursele sunt de 3110 lei la categoria I, 2660 lei la categoria II și 2430 lei la categoria III. Pentru studenții din anii terminali de la specialitățile pedagogice, bursele sunt de 3620 lei la categoria I, 3100 lei la categoria II și 2850 lei la categoria III.

Iar pentru toți studenții de la toate domeniile, bursele de merit finanțate de stat sunt de 4250 lei pentru bursa Republicii. 3860 lei pentru bursa Președintelui și 3540 lei pentru bursa Guvernului.

Modificările aprobate de Guvern se referă și la bursele de merit: bursa Republicii, bursa Președintelui, bursa Guvernului. Fiecare student va putea beneficia de astfel de bursă o singură dată pentru fiecare ciclu de studii.

În total, la ciclul licență învață 56.899 studenți, dintre care circa 17.500 finanțați de la bugetul de stat. În ciclul II, la master sunt 11.814 studenți, dintre care 6.028 finanțați de la buget.

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA