Tot mai mulți participanți obțin rezultate maxime la Marea Dictarea Națională. Dacă anul trecut au fost doar 6 note de 10, în acest an numărul lor a crescut la 18. De asemenea, s-au înregistrat 120 de note de 9.
„Anul trecut am dictat un text de 350 de cuvinte, iar anul acesta de 440 de cuvinte. Anul trecut am avut 6 note de 10, iar anul acesta avem 18 note de 10 și 120 note de 9. Sunt rezultate foarte bune”, a declarat Adriana Cazacu, secretară de stat la Ministerul Educației și Cercetării.
Potrivit MEC, dictările au fost evaluate de o comisie formată din 16 profesori universitari, doctori habilitați și doctori în filologie de la Universitatea de Stat din Moldova. Aceștia au apreciat cunoașterea regulilor de ortografie și punctuație, organizarea estetică a textului și lizibilitatea scrisului.
Circa 2.000 de persoane au scris dictarea pe 31 august, în Piața Marii Adunări Naționale.