Noi percheziții într-un dosar penal privind finanțarea ilegală a partidelor politice, spălarea banilor și coruperea alegătorilor, comise în circumstanțe agravante. Ofițerii CNA și procurorii au descins pe teritoriul municipiilor Chișinău și Orhei, dar și în sudul țării. În urma acestor acțiuni, a fost reținută o persoană.
Potrivit CNA, investigațiile vizează un grup organizat, format din factori de decizie, membri și simpatizanți ai unor formațiuni politice, care, în perioada premergătoare parlamentare din 28 septembrie, ar fi pus în aplicare un plan infracțional. Acesta consta în recrutarea alegătorilor sau susținătorilor politici, cărora li se promiteau sau ofereau bani, bunuri, servicii ori alte foloase pentru a-i determina să își exercite drepturile electorale într-un anumit mod, inclusiv în favoarea unor partide. Activitățile erau coordonate prin diverse aplicații, inclusiv prin multiple conturi de pe platforma Telegram.
Membrii grupului sunt bănuiți că ar fi participat la transferul, convertirea și deghizarea originii mijloacelor financiare provenite din venituri ilicite. Aceștia utilizau conturi bancare și portmonee electronice, inclusiv din afara țării. Fondurile erau introduse ilegal pe teritoriul Republicii Moldova. Ulterior, erau folosite pentru finanțarea activităților politice, contrar prevederilor legale.
Totodată, sunt investigate acțiuni de corupere electorală prin care persoane afiliate politic identificau și recrutau alegători. Acestora le erau acordate beneficii materiale pentru a vota un anumit concurent electoral.
În urma perchezițiilor, au fost depistate și ridicate sume de bani în diferite valute, dispozitive electronice de stocare a informației, înscrisuri de ciornă și alte probe.
CNA încurajează cetățenii să sesizeze acțiunile suspecte legate de coruperea electorală la Linia Fierbinte.
Linia Fierbinte a CNA – +373 78 710 116 , disponibilă 24/24, inclusiv din afara țării, prin apeluri audio/video, SMS și aplicațiile Viber, Signal, Telegram și WhatsApp.
Linia Națională Anticorupție – 0800 55555, apel gratuit de pe teritoriul Republicii Moldova.