Popșoi: Nu vom permite actorilor străini să submineze stabilitatea și suveranitatea Republicii Moldova

Nu vom permite actorilor străini să submineze stabilitatea și suveranitatea Republicii Moldova. Declarația a fost făcută de  vicepremierul Mihai Popșoi într-un interviu pentru Agerpres. Totodată, ministrul de Externe a menționat că „un guvern pro-rus la Chișinău ar crea vulnerabilități nu doar pentru Moldova, dar și pentru România și Ucraina”.

„În spațiul democratic, când există alegeri, este inevitabil să apară tensiuni. Important este ce se întâmplă după scrutin și capacitatea liderilor de a depăși clivajele. Federația Rusă încearcă din răsputeri să le alimenteze, dar până acum nu i-a reușit (…) Cei care își doresc să ducă Republica Moldova în trecut, să vulnerabilizeze Moldova, să submineze tot ce înseamnă suveranitate și independență, stat de drept și bunăstare, nu vor avea sorți de izbândă”, a precizat Popșoi.

Popșoi s-a arătat încrezut că această campanie electorală, „deși va fi una intensă, nu va crea disensiuni care să nu poată fi depășite”.

„În pofida încercărilor Federației Ruse de a crea aceste clivaje, cultura politică din Republica Moldova și, vreau să cred, înțelepciunea liderilor politici – deși aici probabil sunt prea optimist – vor acționa de o manieră care să nu adâncească aceste clivaje, dar să unească, să apropie cetățenii. Așa este firesc într-un stat democratic și într-un stat care se dorește să facă parte de mare familie europeană”, a explicat Popșoi.

Vicepremierul a avertizat că un eventual Parlament cu majoritate anti-UE ar putea periclita nu doar procesul de integrare europeană, dar și domenii precum securitatea energetică, cibernetică și instituțională.

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA