Un tânăr de 27 de ani, din Moldova, a fost condamnat la 3 ani de închisoare. Acesta este acuzat că a agresat un polițist în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Ungheni. Inculpatul și-a recunoscut vina.
Potrivit procurorilor, totul s-a întâmplat în iulie 2025, într-un sat din raionul Ungheni, în urma unui accident în care fusese implicat și tânărul. Polițistul a intervenit la locul accidentului pentru investigații. Acuzatul, însă, s-a arătat deranjat că acesta dcumentează circumstanțele producerii accidentului. Astfel, având ca scop sistarea activității de serviciu a ofițerului de poliție, învinuitul a avut un comportament agresiv față de omul legii. I-a adresat cuvinte necenzurate, după care l-a bătut pe polițist. Potrivit raportului de expertiză medico-legală, omul legii s-a ales cu vătămări medii a integrității corporale sau a sănătății.
Sentința este cu drept de apel.