Tănase: Vizita lui Nicușor Dan în Moldova, primul gest politic româno-basarabean firesc din ultimii ani

Vizita lui Nicușor Dan în Republica Moldova nu e nici scandal, nici revelație. Este, mai degrabă, primul gest politic româno-basarabean firesc din ultimii ani. Declarația a fost făcută de fostul ministru al Justiției și președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase.

Într-o postare pe Facebook, Tănase a explicat că „Nicușor Dan a scos dosarul basarabean din vitrina prăfuită a formulelor protocolare”:

„Spre surprinderea multora – și, trebuie să recunosc, și a mea – Nicușor Dan a scos dosarul basarabean din vitrina prăfuită a formulelor protocolare, acelea despre „frăție” și „prietenie” care, de regulă, nu treceau dincolo de paginile unui comunicat oficial. Venind dintr-o zonă politică străină de retorica patriotardă, a avut curajul să nu se limiteze la „lacrima de dor” vărsată, invariabil, la 1 decembrie.

O vizită într-o zi obișnuită de august, la un concert pe dealurile Orheiului Vechi, la un festival al Zemei sau în mijlocul unei mulțimi care nu-l aștepta cu pancarte oficiale, poate valora mai mult decât orice discurs solemn și orice recuzită festivistă.

Am spus-o și cu alte ocazii: Nicușor Dan este singurul președinte român care, vorbind presei germane – Germania fiind, probabil, cel mai rezervat actor internațional în raport cu ideea unei reunificări – a avut curajul să aducă în discuție un posibil proiect de reîntregire. Și a făcut-o fără patos ostentativ, fără slogane, cu tonul cumpătat al celui care deschide un dosar delicat și știe că orice exces de zel l-ar putea compromite”.

Tănase mai spune că „Nicușor Dan și Maia Sandu nu fac altceva decât să depășească tiparele diplomatice și să intre într-o relație frățească autentică, de la români la români”:

„Este acel ceva pe care l-am dorit, uneori cu disperare, timp de trei decenii. Spuneam mai devreme: fără să pozeze în Mesia politic, Nicușor Dan reușește gesturi care depășesc orice așteptare, fără a vâna dividende electorale. Nu știu dacă este o lebădă neagră, dar zborul lui merită urmărit. Și, poate, aplaudat, chiar dacă linia orizontului final este încă depart”.

Citește și: Europarlamentar, despre vacanța lui Nicușor Dan în Moldova: O nouă realitate pe harta politică

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA