Parlamentul deschide ușile pentru o expoziție de Paște realizată de copii

În perioada sărbătorilor Pascale, Parlamentul  găzduiește o expoziție cu lucrări ale elevilor de la Școala de Arte „Alexei Stârcea” din Capitală și ale elevilor de la Centrul de Creație Tehnică din sectorul Buiucani, de la Centrul de Creație din Hîncești și de la Școala de Arte din Basarabeasca.

Picturile au fost realizate în cadrul proiectului transfrontalier „Culorile și muzica plaiului”, inițiat de Școala de Arte „Alexei Stârcea”.

Expoziția este alcătuită din două compartimente – „Compoziție de Paște” și „Flori pentru mama”.

Printre cele 29 de exponate se mai regăsesc creații inspirate din natură, aranjamente florale, dar și lucrări ce prezintă portul nostru național.

Expoziția este dedicată aniversării a 60 de ani de activitate a Școlii de Arte „Alexei Stârcea”, una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ artistic din țara noastră.

În acest an aniversar, aducem în atenția publicului un moment deosebit pentru cultura și educația artistică din Republica Moldova. Expoziția, prezentată la Parlament, reflectă talentul, creativitatea și munca asiduă a tinerilor artiști, fiind o expresie a valorilor culturale pe care le promovăm și le susținem cu toții”, a menționat Veronica Tarasenco, profesoară de artă plastică de la Școala de Arte „Alexei Stârcea”.

Lucrările pot fi admirate de toți vizitatorii Parlamentului, până la sfârșitul lunii aprilie. Doritorii trebuie să programeze o vizită accesând site-ul www.vizite.parlament.md.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA