Primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean, a făcut o declarație publică prin care acuză un val de atacuri concertate împotriva Primăriei, venite din partea unor „petiționari de bună credință”, care au sesizat diverse instituții de control. Edilul consideră că aceste acțiuni sunt orchestrate de persoane deranjate de măsurile luate de administrația locală pentru a combate folosirea ilegală a patrimoniului public.
„De câteva săptămâni și chiar luni, Primăria Leova este ținta unui atac concertat, venit de la mai mulți așa numiți petiționari de bună credință care au adresat mai multe demersuri și petiții către organe de stat, abilitate cu funcție de control cu subiectul verificării anumitor informații de interes public, care țin de competența Primăriei orașului Leova”, menționează Bujorean.
De asemenea, el afirmă că atacurile vin și pe fundalul procesului de amalgamare voluntară a mai multor primării din raion, proces care se va finaliza cu alegeri locale noi la sfârșitul anului. În acest context, edilul a criticat un „grupușor minoritar” care, în opinia sa, încearcă să politizeze situația.
„Vă cer public să nu folosiți organele statului în scopuri politice, să nu utilizați un instrumentariu murdar pentru a satisface propriile interese înguste de grup sau de partid. Dar vă doresc succes în încercări”, a transmis edilul.
În același timp, primarul a subliniat că Primăria Leova va colabora transparent cu autoritățile de control: „Eu personal și colegii mei vom manifesta maximă deschidere, vom prezenta toate informațiile solicitate, pentru că suntem transparenți și siguri de legalitatea proceselor pe care le-am gestionat”.