După ce Parlamentul a acceptat demisia lui Iulian Rusu din funcția de director al Centrului Național Anticorupție, acesta a susținut un briefing de presă. Șeful CNA nu a oferit explicații cu privire la plecarea sa, însă a venit cu un mesaj de recunoștință adresat colegilor. Totodată, el a prezentat rezultatele activității Centrului pe durata mandatului acestuia.
„Timp de 1 an și 9 luni, au fost depistate 906 infracțiuni, dintre care 710 legate de corupție și 198 – de alte categorii de infracțiuni. Cele mai importante sunt cele legate de corupere pasivă, corupere activă și trafic de influență, dar și alte infracțiuni precum îmbogățirea ilicită și delapidarea mijloacelor din fonduri externe”, a raportat Iulian Rusu.
Directorul CNA a menționat că printre subiecții supuși investigațiilor se numără atât funcționari publici, cât și din domeniul privat.
„Este vorba despre șefi ai instituțiilor autonome din cadrul autorităților, șefi și șefi adjuncți ai departamentelor din cadrul autorităților, funcționari de întreprinderi de stat, primari, președinți de raion, inspectori vamali, inspectori ANTA, ANSA, ASP, precum și avocați, executori judecătorești, judecători și procurori”, a declarat Iulian Rusu.
Potrivit directorului instituției, pe parcursul perioadei, ARBI a CNA a aplicat sechestre pe bunuri în valoare de 2.6 miliarde lei, o bună parte din acestea – în afara țării.
La finalul discursului, Iulian Rusu și-a exprimat aprecierea față de colegi pentru perseverența și corectitudinea de care au dat dovadă în această perioadă,
„Vreau să le mulțumesc colegilor pntru mobilizare. Au documentat eficient și au prezentat probe pertinente colegilor procurori în instrumentarea cauzelor penale. Sper că acțiunile pe care le va întreprinde în continuare CNA în comun cu alte autorități vor duce la acest deziderat național de luptă eficientă cu corupția, dar și de integrare europeană”, a spus directorul CNA.
Amintim că Iulian Rusu a fost numit în funcția de director al Centrului Național Anticorupție, pentru un mandat de cinci ani, în data de 3 februarie 2023. Din motive necunoscute, acesta a depus cerere de demisie în data de 10 octombrie. Joi, 26 octombrie, Parlamentul a acceptat demisia lui Iulian Rusu din funcția de director al Centrului Național Anticorupție. Proiectul de hotărâre a fost votat de 65 de deputați.
Anterior, președintele Parlamentului a menționat că, în timpul apropiat, legislativul va numi un nou director, fără a oferi alte detalii. Atunci Igor Grosu a scris că așteaptă ca CNA să sporească viteza cu care investighează actele de corupție, să stopeze fluxurile financiare ilegale și că se vrea accelerarea reformării Centrului Național Anticorupție.
Citește și: Oficial! CNA a rămas fără director. Parlamentul a acceptat demisia lui Iulian Rusu