Polița de asigurare medicală va fi oferită doar șomerilor care au contribuit la bugetul asigurărilor sociale de stat și doar pe perioada de plată a ajutorului de șomaj. Parlamentul a adoptat un proiect de lege care are scopul de a combate fenomenul șomajului.
Potrivit estimărilor Ministerului Muncii și Protecției Sociale, această măsură va genera venituri la fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală în mărime de până la 300 de milioane de lei.
Documentul mai prevede că termenul de înregistrare repetată cu statut de șomer și a cererii repetate de acordare a ajutorului de șomer va fi extins de la trei la șase luni.
De asemenea, a fost revizuită procedura de scoatere din evidență a șomerilor, în cazul nerespectării obligațiunilor. În cazul în care aceștia nu vor prezenta în termen de 30 de zile Raportul cu privire la activitățille realizate în căutarea unui loc de muncă sau vor refuza un loc de muncă fără a avea un motiv întemeiat, ar putea rămâne fără indemnizațiile de șomer. Acest lucru ar genera economii de aproximativ 1,5 milioane de lei.
Proiectul mai prevede că șomerii care nu au reușit să se angajeze în primele trei luni din momentul înregistrării la ANOFM vor avea opțiuni de angajare suplimentare din profesiile conexe și din ocupațiile cu o calificare mai joasă. O altă măsură propusă de autorități este crearea echipelor mobile, care vor merge în localități pentru a informa populația despre serviciile ANOFM.
Potrivit datelor statistice, pe parcursul anului 2022, au fost înregistrați 35000 de șomeri. 10 % dintre ei au beneficiat de indemnizație de șomaj, iar 5,4 % sunt persoane cu dizabilități.