Pacificatorii moldoveni, detașați în misiunea de menținere a păcii KFOR din Kosovo, sunt apreciați la cel mai înalt nivel datorită instruirilor intensive atât în țară, cât și în cadrul bazei locale.
Despre aceasta anunță comandantul contingentului Armatei Naționale KFOR-21, maior Ion Vlas, transmite Ministerul Apărării.
„Cei 41 de bărbați și femei din Armata Națională desfășoară misiuni de patrulare, pază și asigurare a securității obiectivelor militare, iar grupa de geniști execută misiuni de cercetare genistică în sectoare menționate”, comunică instituția.
Amintim că acesta este cel de-al 21-lea contingent din Republica Moldova detașat în misiunea de menținere a păcii KFOR, din Kosovo. Acesta este alcătuit din 41 de militari. Pentru al doilea an consecutiv, în această misiune participă și patru femei.
Misiunea a început în luna iulie și va dura 6 luni.