”Europa suntem noi, noi suntem Europa”. Sub egida acestui slogan, Ambasada Bulgariei în Republica Moldova a organizat la Taraclia un forum de informare a tinerilor cu privire la beneficiile integrării țării noastre în Uniunea Europeană.
Peste 200 de participanți au avut ocazia să se informeze și să adreseze întrebări speakerilor despre provocările pe care Moldova le are de înfruntat pe calea aderării la UE, dar și despre oportunitățile pe care le deschide vectorul european.
Evenimentul a fost organizat cu susţinerea ARBOM.
Ambasadoarea Bulgariei în Republica Moldova, E.S. Maya Dobreva, a precizat că inițiativa organizării forumului a venit din considerentul că tinerii trebuie să se informeze corect și din prima sursă, atât timp cât de ei depinde viitorul tuturor.
„Ambasada Bulgariei planifică să organizeze în continuare asemenea proiecte în parteneriat cu ARBOM”, a dat asigurări E.S. Maya Dobreva, Ambasadoarea Bulgariei în Republica Moldova.
„A fost depășită orice așteptare. Tinerii cunosc multe. Au fost atenți la discuții, au răspuns la întrebările pe care eu personal le-am formulat din toată inima. Rezultatul mă motivează să continuăm să lucrăm în această direcție”.
„Suntem foarte recunoscători reprezentanților ARBOM. Cu siguranță, fără aportul Asociației nu am fi reușit să organizăm un asemenea eveniment”.
Printre cei trei speakeri care au încercat să aducă mai multă lumină în dialogul cu tinerii bulgari veniți din toate colțurile țării a fost și deputatul Natalia Davidovici, vicepreședintele Comisiei parlamentare pentru drepturile omului și relații interetntice.
„Vreau să accentuez atmosfera superbă a acestui eveniment și organizarea excelentă. Am simțit o mare bucurie în timp ce comunicam cu tinerii!”, a spus Natalia Davidovici.
„Ne așteaptă un viitor frumos, un viitor european, însă trebuie să depunem eforturi. Le-am spus şi tinerilor că Uniunea Europeană deja ne acordă o susţinere semnificativă”.
La rândul său, ministrul Energiei, Victor Parlicov, le-a vorbit participantiților despre beneficiile securității energetice a țării, dar și despre proiectele desfășurate de UE în Republica Moldova.
„Ne bucurăm că această inițiativă vine din partea Ambasadei Republicii Bulgaria”, a spus Victor Parlicov.
„Au fost și întrebări foarte usturătoare, inclusiv referitoare la prețurile la energie sau securitate. E important să să avem acest dialog”.
Iar președintele Consiliului ARBOM, Plamen Milanov, a precizat că reuniunile în acest format trebuie organizate cu regularitate, în special pentu că tinerii sunt forța motrice care poate schimba lucrurile spre bine.
„Dacă ei vor avea dorința să schimbe ceva în viețile lor, ei o vor face! Ca de fiecare dată, tinerii sunt motoarele tuturor progreselor”, a subliniat Plamen Milanov.
„Prezența lor acest forum ne-a stimulat să organizăm următorul eveniment de acest fel cu un număr mult mai mare de participanți”.
La finalul forumului, tinerii au avut ocazia să participe la un concurs QUIZ, în care au răspuns la 15 întrebări legate de parcursul Bulgariei în UE, dar și despre procesul de aderare a Republicii Moldova la comunitatea europeană.
– Cine este negociatorul-șef al Republicii Moldova în procesul de aderare la UE?
– Răspunsul corect este Cristina Gherasimov!
Primii cinci participanți care au oferit cele mai multe răspunsuri corecte au primit premii valoroase din partea organizatorilor.
„Premiul mare de 10 000 de lei l-ai câştigat pe merit! Bravo!”
„Sunt încântată! Noi suntem viitorul țării. Pentru mine a fost foarte important să particip (n.r. la forum) pentru că îmi doresc să contribui la un viitor mai bun”, a spus Tatiana, câștigătoarea Concursului Quiz.
ARBOM, în calitate de partener strategic al Ambasadei Bulgariei în Republica Moldova, va suține în continuare inițiativele misiunii diplomatice și va participa activ la implementarea acestora.