41 de ambulanțe noi au fost distribuite Substațiilor și Punctele de Asistență Medicală Urgentă

41 de ambulanțe noi vor ajunge în localitățile din țară. Acestea au fost distribuite Substațiilor și Punctele de Asistență Medicală Urgentă. Ambulanțele sunt dotate cu echipamentul necesar pentru salvarea de vieți omenești.

Astăzi a avut loc distribuirea primei tranșe de autosanitare, iar în toamnă vor fi aduse alte 21 de vehicule.

Ministra Sănătății, Ala Nemerenco a spus că în următoarele luni vor ajunge în Moldova alte peste 20 de ambulanțe.

„Îmbunătățind parcul de ambulanțe, îmbunătățim în primul rând condițiile de activitate a angajaților, deoarece o autosanitară este oficiul de lucru a lor și instrumentul cel mai important. Sunteți unul din cele mai importante elemente în tot în toată structura sistemului de sănătate, deoarece dumneavoastră veniți în ajutor în cele mai grele și de cumpănă clipe, atât în cazul persoanelor în particular, cât și atunci când este vorba de calamități”, a spus Nemerenco.

La eveniment a participat și premierul Dorin Recean care a spus că astfel de evenimente trebuie să devină o normalitate.

„Astfel de achiziții nu trebuie să constituie un eveniment special, ele trebuie să fie o normalitate. Noi vrem să avem și vom construi capacitatea de a interveni la o distanță nu mai mare de 15 minute de pacientul pe care trebuie să-l salvăm. Vom continua acest efort de echipare nu doar a CNAMUP dar a întregului sistem de sănătate”, a spus premierul.

Costul celor 41 de ambulanțe se ridică la 3,5 milioane de euro.

 

 

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA