știri.md

Mii de dosare au fost depuse în această săptămână. Ministrul Educației, detalii despre admiterea la universități

Peste 11 mii de candidați au depus dosarele de admitere la studii superioare de licență în primele zile de la lansarea platformei eadmitere.gov.md. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, în contextul în care, în această săptămână s-a derulat procesul de admitere în universitățile din Republica Moldova.

„În cinci zile din momentul lansării avem 11.043 de dosare depuse. Acești candidați au reușit să utilizeze sistemul și care au putut să beneficieze de funcționalitățile lui de acasă, fără să fie necesar să se deplaseze nemijlocit la universitate pentru a depune actele așa cum se întâmpla în anii precedenți. Noua procedură ne oferă și nouă posibilitatea să vedem în regim live cum se desfășoară admiterea”, a menționat Dan Perciun.

Amintim că, luni, 22 iulie, a început admiterea în universități. Sesiunea va dura până în 29 iulie, iar rezultatele finale urmează să fie afișate în data de 9 august.

În actuala sesiune de admitere, candidații  pot depune dosarele la 16 universități din țară– 12 publice și 4 private.

Potrivit ministrului Educației, absolvenții de liceu sau colegiu pot aplica concomitent la trei instituții de învățământ superior

Cei care nu vor reuși să obțină un loc la buget în turul întâi, vor avea posibilitatea să exploreze locurile bugetare rămase la încheierea primului tur, în cadrul celui de-al doilea tur de admitere, a mai adăugat demnitarul.

În perioada 22-29 iulie va avea loc prima etapă a admiterii în universitățile din Republica Moldova, iar cea de-a doua, adică cea suplimentară, în perioada 10 – 14 august.

În acest an, statul oferă studenților circa 9 mii de locuri bugetare.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA