Noi restricții. Fumatul va fi interzis în spațiile publice deschise, cum ar fi terase sau în preajma piscinelor

Fumatul va fi interzis în spațiile publice deschise, cum ar fi terase, în preajma piscinelor, în stații de așteptare sau parcuri de distracții. Mai mult,  restricțiile se aplică nu doar pentru țigările obișnuite, dar și pentru țigările electronice. Despre asta a anunțat ministra Sănătății, Ala Nemerenco, potrivit căreia, autoritățile au elaborat un proiect de lege în acest sens care deja se află pe agenda Guvernului.

„Sunt modificări la legea cu privire la controlul tutunului. Am avut consultări publice și cu societatea, și cu business-ul. Toate avizele, de la toate ministerele implicate sunt pozitive. Proiectul de lege este în Cancelaria Guvernului, este pe agenda Guvernului. Noi am propus acolo un control asupra spațiului public comun, asta înseamnă terase, spațiile deschise, stații de așteptare. Trebuie să înțelegem că țigareta electronică și utilizarea ei se răspândește mult mai repede decât tutunul. Este absolut fals că țigareta electronică sau tutunul încălzit este mai puțin nocivă decât țigara obișnuită”, a spus ministra Sănătății, Ala Nemerenco, în cadrul unei emisiuni de la JurnalTV.

Ministra a mai menționat că medicii care vor promova țigările electronice ar putea sa-și piardă dreptul de activitate.

„Am introdus în lege că niciun medic nu poate promova țigareta electronică. Este interzis și ar putea să-și piardă dreptul de activitate. Țigareta electronică e cu vapori și nicotina când este dusă de vapori, este umedă, este mai grea și neapărat va ajunge mult mai ușor în bronhii. Țigaretele electronice sunt mult mai periculoase. Mai mult, țigareta cu aromă ademenește. Gustul de lămâie, de mentă, este foarte atractiv și oamenii pot să fumeze mult mai mult și asta este mai periculos”, a mai spus ministra.

Recent, mai mulți medici și experți în sănătate au adresat Parlamentului o scrisoare deschisă în care acuză Guvernul ca s-a lăsat influențat de o companie din industria tutunului și a acceptat propunerea acesteia de a favoriza produsele din tutun încălzit în proiectul de lege privind politica bugetar-fiscală pentru anul viitor. După ce o lege adoptată anul trecut a stabilit că, în fiecare dintre anii 2024-2026, accizele pentru toate produsele din tutun vor fi majorate cu 10 la sută, Guvernul a propus o majorarea de doar 5 la sută a accizelor pentru produsele din tutun încălzit, ceea ce este de două ori mai puțin decât în cazul țigărilor convenționale. Mai mult, documentul propus de Ministerul Finanțelor mai prevede și micșorarea cu 5% a rezervelor din tutun pentru dispozitivele de încălzire a tutunului pentru următorii doi ani.

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA