Un copil de 3 ani a căzut de la etajul 3 al unui bloc din sectorul Buiucani al Capitalei. Băiețelul a urcat pe pervazul geamului care era deschis și a alunecat alunecat.
Potrivit ofițerului de presă a Poliției Capitalei, Natalia Stati, cazul a avut loc sâmbătă, 20 iulie, în jurul orei 11:00, în sectorul Buiucani din Chișinău.
Copilul a fost transportat de urgență la spital împreună cu mama acestuia. Din fericire, copilul se află în stare conștientă.
Oamenii legii îndeamnă părinții să supravegheze copiii în permanență, în special dacă locuiesc la bloc, dacă nu sunteți lângă copil, chiar și pentru câteva clipe, închideți toate geamurile. Fiți atenți la plasele pentru insecte, copiii se bazează pe ele și cad, nu plasați mobilierul lângă geamuri, pentru a exclude accesul direct la pervaz și blocați ferestrele și mânerele cu utilaje speciale.