Ministerul Educației și Cercetării anunță operarea unei rectificări bugetare în cazul universităților din țara noastră după ce Universitatea de Stat din Moldova a semnalat că se confruntă cu restanțe salariale. Potrivit USM, la începutul anului au fost majorate lefurile profesorilor, însă Executivul nu a alocat resurse financiare suplimentare în acest sens.
”Sunt identificate soluții și anume vreau să menționez că ultimele săptămâni se lucrează împreună cu universitățile la propuneri pentru rectificare bugetară și așa cum a fost în alți ani, în ultimii câțiva ani, instituțiile vor obține finanțarea care este conform legislației. Mai mult decât atât, săptămâna trecută, Ministerul a avut ședințe cu fiecare dintre universități în vederea identificării necesarului de buget, astfel încât plățile salariale să fie acoperite”, Galina Rusu, secretat de stat al Ministerului Educației și Cercetării.
Recent, rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor Șarov, a anunțat că angajații instituției de învățământ riscă să nu-și ridice salariile pentru că de la întâi ianuarie lefurile profesorilor au fost majorate, dar Executivul nu a alocat suficiente fonduri în acest sens, așa că luna trecută instituția de învățământ superior a folosit propriile resurse pentru a acoperi diferențele. În replică responsabilii Ministerului de resort au menționat că problema USM-ului este una ,,specifică”.