Doi adolescenți de 16 ani, internați la IMC după accidentul de la Măgdăcești. Care este starea pacienților

O fată și un băiat, ambii având vârsta de 16 ani, au fost internați la IMSP Institutul Mamei şi Copilului din municipiul Chișinău, după ce microbuzul în care se deplasau în calitate de pasageri a fost implicat într-un grav accident rutier produs în această dimineață în localitateaMăgdăcești, raionul Criuleni.

Informația a fost confirmată pentru info1.md de către purtătorul de cuvânt al instituției, Maxim Cazacu.

Fata a suferit un traumatism cranio-cerebral. Al doilea pacient, un băiat, are anumite leziuni. Fata a fost internată în secia de neurochirurgie, iar băiatul urmează să fie internat într-o secție chirurgicală. Starea acestora este de gravitate medie”, a comunicat Maxim Cazacu.

Precum a precizat reprezentantul spitalului, în dimineața zilei de joi, 11 aprilie, la Institutul Mamei și Copilului au fost transportate trei victime ale accidentului rutier de la Măgdăcești.

„Au fost consultați în cadrul Unității de Primiri Urgente. Din fericire, unul dintre pacienți nu a avut nevoie de internare. Actualment, în cadrul instituției sunt internați doi pacienți”, a specificat comunicatorul, care a precizat că adolescentul care nu a avut nevoie de internare de asemenea are 16 ani.

Amintim că în această dimineață, pe un drum din Măgdăcești, un camion și un microbuz s-au ciocnit violent. În urma impactului, 16 persoane au fost transportate la instituții spitalicești din Capitală.

CITEȘTE ȘI: FOTO Cum s-a produs accidentul de la Măgdăcești. Detalii de la Poliție

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA