Ministerul Mediului împreună cu ,,Agenția Moldsilva” invită cetățenii la curățirea pădurilor țării

Ministerul Mediului al Republicii Moldova împreună cu ,,Agenția Moldsilva” lansează o acțiune de curățenie în păduri. Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu a îndemnat cetățenii din toată țara să strângă resturile de gunoi din toate pădurile Republicii Moldova.

,,Pe 13, 14, 20 și 21 aprilie, hai să facem curat în pădurile din țară. Dar noi, generația pădurii, suntem și mai mulți și vrem să ne odihnim în păduri curate. Echipamentul va fi asigurat, agenția Moldsilva va pune la dispoziție saci și mănuși. Noi toți vrem să avem locuri plăcute și frumoase unde să ne petrecem timpul”, a declarat ministrul Mediului.

Pentru a putea să se înregistreze, voluntarii sunt îndemnați să acceseze website-ul https://www.moldsilva.gov.md/ și să apese butonul „Participă la salubrizare #Pădureacurată”. Astfel, voluntarii vor putea găsi cea mai apropiată locație.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA