SUA salută decizia de a deschide negocierile pentru achiziționarea terenului de pe strada Tighina

Statele Unite salută decizia Guvernului Republicii Moldova de a deschide oficial negocierile privind achiziționarea terenului de pe strada Tighina. Este vorba despre teritoriul unde urmează să fie construită o nouă ambasadă a SUA.

Ambasada menționează într-un comentariu că noul sediu va oferi o platformă solidă atât pentru relația bilaterală, cât și pentru activitățile în deceniile următoare.

”Suntem încântați să continuăm să avansăm către o prezență a Ambasadei SUA la Chișinău care să reflecte profunzimea parteneriatului de 32 de ani dintre cele două țări. Onorând semnificația istorică a sitului, așteptăm cu nerăbdare să restaurăm și să conservăm porțile istorice ale fostului Stadion Republican”, se arată în comentariul Ambasadei.

Amintim că, Guvernul a anunțat că terenul fostului stadion republican de 5,2 hectare, de pe strada Tighina, va fi vândut Ambasadei SUA prin intermediul unui acord. Executivul a inițiat procesul de negociere a documentului. Autoritățile menționează că terenul este abandonat de aproape 17 ani, iar acum va putea fi valorificat. Se estimează că prețul de vânzare va fi de circa 15 milioane de euro.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA