Fostul președinte interimar al Băncii de Economii, condamnat la 10 ani de închisoare

Fostul președinte interimar al Băncii de Economii a fost condamnat la 10 ani de închisoare. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Acesta este învinuit de săvârșirea infracțiunii de delapidare a averii străine, în proporții deosebit de mari și în interesul unui grup criminal organizat.

 

Viorel Bîrca a fost acuzat că a sustras, în perioada 2013-2014, 100 milioane dolari, ce aparțineau Bancii de Economii, alături de alți complici, membri ai unui grup criminal din care fac parte persoane publice, persoane cu funcții de demnitate publică, persoane fizice și persoane juridice.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, condamnatul ar fi falsificat 7 ordine SWIFT – (ordine de plată efectuat prin sistemul internațional de plăți) și, fiind coautor, a sustras din instituția financiară, mijloace bănești în sumă de 100 milioane dolari.

În 11 martie 2021, cauza penală de învinuire a fostului președinte interimar al SA „Banca de Economii” a fost transmisă spre examinare în fond la Judecătoria Chișinău sediul Buiucani.  Judecarea cauzei a durat 3 ani. Inculpatul nu și-a recunoscut vina.

Astfel, prin sentința din 29 ianuarie 2024, instanța l-a condamnat la închisoare pe un termen de 10 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții în domeniul financiar bancar pe un termen de 5 ani.

Totodată, a fost admisă acțiunea civilă și dispusă încasarea din contul condamnatului în beneficiul SA „Banca de Economii”, în proces de lichidare, prejudiciul material în sumă de 100 milioane dolari.

Instanța a menținut sechestrul pe ½ din bunurile ce aparțin condamnatului în valoare de aproximativ 4 milioane lei, în vederea garantării recuperării prejudiciului.

De asemenea, au fost încasate din contul condamnatului în beneficiul statului cheltuieli judiciare în sumă de 32.550 lei.

Sentința poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA