Mâine începe campania de plantare „Generația Pădurii”. Urmează să fie plantați peste 33 de milioane de puieți

Campania de toamnă „Generația Pădurii” începe mâine, 14 noiembrie, cu o acțiune de plantare în satul Pogănești, raionul Hîncești. Participanții vor planta plopi pe o suprafață de 40 de hectare în lunca Prutului. Tot acolo va fi organizată și o colectă de haine pentru persoanele care au nevoie de sprijin.

Cei care vin la plantare pot aduce haine curate, călduroase și în stare bună. Sunt acceptate articole pentru toate vârstele, inclusiv pentru nou-născuți. Donațiile vor fi preluate la un stand amenajat la eveniment. Ulterior, hainele vor fi distribuite în cele 36 de centre ale Asociației „CONCORDIA” din țară.

În această toamnă sunt planificate lucrări de împădurire pe 3.000 de hectare. Urmează să fie plantați peste 33 de milioane de puieți, crescuți în pepiniere specializate. Organizatorii vor anunța ulterior locațiile pentru cei care vor să participe la plantări în alte raioane.

Potrivit informațiilor prezentate de organizatori, pădurile acoperă puțin peste 11,6% din teritoriul Republicii Moldova. Media Uniunii Europene depășește 35%. În ultimii ani, în țara noastră au fost împădurite peste 24.000 de hectare.

Campania face parte din Programul Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor. Persoanele care nu ajung la Pogănești pot dona haine la centrele CONCORDIA din alte localități sau la depozitul din Chișinău, de pe strada Alba Iulia 175A

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA