Pietonii și șoferii sunt îndemnați să se deplaseze cu maximă atenție, întrucât partea carosabilă este acoperită cu ghețuș. În context, Poliția vine cu recomandări pentru a preveni eventualele incidente.
Pietonilor li se recomandă să evite deplasarea pe partea carosabilă și să traverseze strada prin locurile amenajate corespunzător, doar după ce s-au asigurat temeinic.
Șoferii sunt îndemnați:
- să nu pornească la drum dacă autoturismul nu este echipat cu pneuri de iarnă;
- să aștepte cu răbdare ca pietonii să traverseze complet partea carosabilă;
- să mențină o distanţă sigură între mașini, pentru a putea reacționa la timp;
- să evite frânarea bruscă pe suprafețele de drum acoperite cu gheață, pentru a preveni derapările sau coliziunile.