Oamenii au luat mai multe credite bancare în 2023, în special pentru consum și locuințe

În anul 2023, cetățenii au manifestat o tendință crescută de a accesa credite bancare. Interes deosebit a fost pentru creditele de consum, cu un procent de 11,5.

 

În anul 2023 a crescut portofoliul de credite, acesta s-a majorat cu 1 738,7 mil. lei, adică 2,8 %, până la 63 365,9 mil. lei.

Potrivit BNM, cele mai importante creșteri au fost înregistrate  la creditele de consum cu 11,5% și la creditele acordate pentru procurarea sau construcția imobilului cu un procent de 6,5.

Calitatea acestor credite este considerată bună, ceea ce înseamnă că oamenii le rambursează regulat. Doar o mică parte din aceste credite sunt considerate neperformante, adică nu sunt rambursate la timp. Concret, doar 2,4% din creditele pentru locuințe și 5,7% din creditele de consum sunt în această situație.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA