Emoții pentru viitorii studenți. Tinerii care și-au depus online dosarele de admitere vin, în aceste zile, la instituțiile de învățământ superior pentru a prezenta actele în original și a-și confirma locul la specialitatea aleasă. Printre cele mai solicitate domenii rămân, ca și în ultimii ani, științele economice, dreptul și psihologia. La unele facultăți s-au format cozi, iar tinerii spun că sunt nerăbdători să-și înceapă studiile.
La Universitatea de Stat din Moldova, în primul tur, au fost depuse online peste 8 300 de dosare pentru studiile de licență și master, cu aproape 500 mai multe decât anul trecut.
Gheorghe are 37 de ani și predă fizica la școala din localitatea Copceac. În acest an, a decis să-și continue studiile cu un program de master la Facultatea de Fizică. Concurența la această specialitate este mai mică decât la altele, iar așa că a obținut un loc la buget.
”Când ai masterat, cred că ai mai multe perspective. În acest an am terminat licența și am decis imediat să fac masterul. Experiența pe care am obținut-o în anii de universitate este una extraordinară, pentru că laboratorul de aici nu se compară cu cel de la școală”.
Iar Mirela a fost admisă la Facultatea de Psihologie.
”Îmi primul rând îmi place să ascult și să rezolv problemele, mereu caut să rezolv o problemă a cuiva. Sper să ajung un psiholog de succes, pentru ca este nevoie de psihologi în zilele noastre”.
Și alți tineri au venit entuziasmați să-și depună actele în original.
”M-am uitat pe liste și mai mult de 100 de persoane au aplicat, și mă regăsesc și eu pe liste, de ce sunt foarte fericit”.
”Am absolvit Colegiul de Informatică și am vrut să-mi continui studiile, de aceea am venit aici. Îmi place informatica și tot ce este legat de calculatoare”.
Cea mai mare aglomerație s-a format la Facultatea de Drept, care rămâne una dintre cele mai solicitate în rândul viitorilor studenți.
”Doresc sa devin în viitor avocat și sper ca o să-mi reușească și o să-mi facă plăcere să studiez aici. Este o profesie care aduce un venit destul de mare”.
”În primul rând mi se pare ceva de viitor și cred ca e ceva care orice om ar trebui sa învețe. Nu cred ca voi profesa dar sunt studii pe care le vreau si cred ca o sa ma ajute pe viitor”.
În acest an, USM a lansat mai multe programe noi de licență și master. Printre acestea se numără „Economie mondială și relații economice internaționale”, dar și „Traducere și interpretare în limbile engleză și chineză”, care a atras deja 60 de candidați. Admiterea s-a desfășurat online, iar pentru cei care au avut dificultăți au fost deschise două laboratoare de asistență.
”E mai usor, un impediment este pentru abiturientii care nu dețin acea semnătură electronică, dar pentru asta avem acele 2 laboratoare. In perioada de vara multi studenți pleacă peste hotare, sunt implicați în diferite programe, proiecte, și in orice țară nu ar fi el reușește sa se înscrie pe platforma e admitere”, Ecaterina Amelicichin, secretar adjunct al comisiei de admitere USM.
Studenții admiși în primul tur își pot depune actele în original până miercuri, iar pe 14 august vor fi afișate listele finale. Cei care nu au obținut un loc în primul tur vor putea participa la cea de-a doua etapă a admiterii, în perioada 15–24 august, pentru locurile rămase disponibile.

