De la grădiniță la groapă de gunoi: O clădire abandonată din Țînțăreni, transformată în depozit ilegal

O fostă grădiniță, lăsată în paragină, s-a transformat într-o groapă ilegală de gunoi în satul Țînțăreni, raionul Telenești. În urma unei sesizări, inspectorii de mediu au mers la fața locului și au amendat patru familii prinse că aruncau deșeuri menajere direct în curtea imobilului abandonat. Primarul localității a primit un ultimatum de 30 de zile pentru a curăța zona. Acesta însă se justifică și spune că fosta grădiniță a rămas abandonată după ce proiectul nu a mai fost finalizat, iar unii locuitori au început să depoziteze aici ilegal deșeuri.

”A fost construită, dar nu a fost dată în exploatare, adică nu s-a luat la balanță și a fost băgată în cotă valorică. În legătură cu cota valorică asta, oamenii au început a o dărâma și ea acum este reprezentată ca după război. Ei nu duc cu tractorul, dar duc cu roaba, cu căldarea, cu un săculeț, aruncă iaca așa, într-un fel.”, a spus Dumitru Stoica, primarul satului Țîțăreni, Telenești.

Autoritățile locale spun că, dacă va fi necesar, vor interveni pentru evacuarea deșeurilor. Inspectoratul pentru Protecția Mediului amintește că abandonarea deșeurilor în locuri neautorizate este interzisă și se sancționează conform legii. Potrivit instituției, astfel de practici poluează mediul și pun în pericol sănătatea populației. Reprezentanții Inspectoratului mai spun că vor continua monitorizarea acestor cazuri și vor interveni ori de câte ori vor fi semnalate încălcări.

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA