O femeie din Chișinău va sta după gratii după ce a urcat beată la volan și a provocat un accident

O femeie de 34 de ani din Capitală a fost condamnată pentru conducerea automobilului în stare de ebrietate. Judecătorii au stabilit o pedeapsă de doi ani de închisoare.

Dintre aceștia, opt luni vor fi executate în penitenciar, iar restul pedepsei a fost suspendat condiționat pentru o perioadă de probă de doi ani.

Potrivit procurorilor, femeia urcase la volan pe 27 decembrie 2025, deși era lipsită de dreptul de a conduce. Aceasta conducea un automobil de marca Ford și a provocat un accident, după ce s-a tamponat cu un Volkswagen Jetta condus de o altă femeie.

În timpul documentării cazului, polițiștii au suspectat că șoferița era în stare de ebrietate și au escortat-o la Dispensarul Republican de Narcologie.

Testele au arătat o concentrație de 0,94 mg/l alcool în aerul expirat, ceea ce indică stare de ebrietate alcoolică avansată.

Inculpata și-a recunoscut vina.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA