Primele căpșune moldovenești au apărut mai târziu în vânzare anul acesta, din cauza înghețurilor timpurii de primăvară. Deși au început să fie deja comercializate în piețe, acestea sunt crescute în sere, și nu pe câmp deschis. Chiar dacă căpșunele noastre sunt mai scumpe decât cele de import, în piețele din Capitală acestea sunt la mare căutare.
Sergiu Ciobanu din satul Horodiște, raionul Cărălași ne-a spus că a mizat, ca de fiecare dată, pe soiul Marmelad, care este apreciat pentru fermitate, gustul dulce-aromat și rezistența bună la transport. Totuși, din cauza înghețurilor și schimbărilor bruște de temperaturi, dezvoltarea recoltei a fost afectată. Pentru a-și salva cultura, fermierul a protejat plantele de frig prin diferite metode.
,, Ele foarte multe o să fie. Anul ăsta, din cauza climei, au înghețat. Dar eu am pus plasă pentru protecție, să fie la sol cald”, a afirmat antreprenorul Sergiu Ciobanu.
În Piața Centrală din Chișinău, căpșunele moldovenești sunt la mare căutare deja, deși pentru un kilogram, cei pofticioși trebuie să scoată din buzunare între 100 și 160 de lei.
,,E de dorit moldovenești desigur. Pentru ca să susținem producătorii autohtoni. Și să fie mai puține substanțe adăugate, silitră. Și e dulce, gustoasă, nativă”, a spus o persoană.
,,Din grădină de la bunica. Ca primele, vrem să gustăm”, a menționat altă persoană.
,,- Moldovenească.
-De ce așa?
-Vreau de la pământul natal”, a adăugat altă persoană.
,,Nu iau nici de un fel. Mănânc de acasă”, a detaliat alt cumpărător.
De cealaltă parte, un kilogram de căpșune de import din Grecia costă în jur de 80 de lei kilogramul. Comercianții spun însă că prețurile ar putea să mai scadă în următoarele săptămâni, odată ce în vânzare vor apărea căpșunele moldovenești crescute pe câmp.
,,În alți ani era mai bine. Și să zic că prețul e mai ridicat, nu. Anul trecut pe vremea asta și cu 90 vindeam. Acum a ieșit moldoveneasca pe piață. E prețul de la vreo 100-120, cam așa. Și asta a căzut cu vreo 10-20 lei”, a spus un comerciant.
,,- Dumneavoastră spuneți că cele moldovenești încă nu au apărut.
-Încă nu au apărut.
-Dar pentru acestea grecești când va începe să scadă prețul mai mult?
-Cele grecești deja se termină și…”, a subliniat alt vânzător.
,, Ea a început de la 150. 130 și acum iată 100, 120 deja”, a conchis o vânzătoare.
Ministerul Agriculturii îndeamnă fermierii să-și asigure culturile. Statul subvenționează până la 70% din costul asigurării în cazul în care fermierii încheie polițe de asigurare împotriva riscurilor de producție, în special pentru protecția culturilor împotriva calamităților naturale.


