Plan de lux, eșuat în fața mascaților. Trei tineri străini, cu vârstele de 23, 25 și 27 de ani, au fost reținuți chiar în momentul în care încercau să vândă un automobil închiriat, evaluat la peste 100 de mii de euro. Suspecții au fost blocați de ofițerii de la „Fulger” înainte ca mașina să ajungă la cumpărător, iar tranzacția frauduloasă să fie finalizată.
Potrivit probelor acumulat, suspecții făceau parte dintr-o grupare criminală care era specializată în escrocherii. După reținere, cei trei învinuiți au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile. Dacă li se va demonstra vinovăția, ei riscă până la 15 ani de închisoare. Investigații în acest caz continuă pentru a stabili toate circumstanțele, precum și identificarea altor persoane implicate.


