Investigație RISE: trei femei din Chișinău, implicate în „flota din umbră” a petrolului rusesc

O contabilă de la Universitatea de Stat din Moldova, o taxatoare de la Parcul Urban de Autobuze și o fostă manager a unei agenții de turism figurează în calitate de fondatoare și administratoare ale unor companii conectate la așa-numita ”flotă din umbră” care transportă petrol rusesc pentru a ocoli sancțiunile occidentale. Este vorba despre Ludmila Babușchin, Tatiana Dorohina și Alina Samson, toate domiciliate în Chișinău. O investigație realizată de RISE Moldova arată cum cele trei femei, aparent cu venituri modeste, au ajuns să fie implicate într-o schemă internațională de spălare de bani și ocolire a sancțiunilor, cu un rulaj de peste 1,2 miliarde de euro. Potrivit anchetei, acestea apar ca persoane-cheie într-o rețea de nave care transportă petrol rusesc și venezuelean.

Potrivit RISE Moldova, numelor celor trei moldovence au apărut în spațiul public după ce forțele speciale americane au sechestrat în Oceanul Atlantic petrolierul ”Marinera”, care naviga sub pavilion rusesc, după ce l-au urmărit timp de peste două săptămâni. Petrolierul este controlat de o companie din Rusia și administrat de un om de afaceri din Crimeea anexată, Ilya Bugai.

Investigația arată că administrarea navelor era făcută prin intermediul unor firme înregistrate pe numele celor trei femei. Aceste companii erau folosite ca paravan pentru a ascunde beneficiarii reali din Federația Rusă și pentru a ajuta navele să obțină acces în porturile internaționale, prin ocolirea sancțiunilor impuse Kremlinului.

Ancheta scoate în evidență un contrast puternic: în acte, ele figurează ca proprietare ale unor firme din Estonia sau Marea Britanie cu rulaje de sute de milioane de euro, în realitate însă, duc o viață obișnuită în Republica Moldova.

Potrivit RISE, firmele controlate de Ludmila Babușchin și Tatiana Dorohina au raportat, în anumite perioade, cifre de afaceri chiar și de peste 200 de milioane de euro. Ulterior, acestea au înregistrat scăderi bruște sau chiar au fost lichidate. De exemplu, între 2017–2024, companiile asociate Ludmilei Babușchin au cumulat venituri de peste 700 de milioane de euro. Cu toate acestea, în Republica Moldova, ea activează ca și contabilă la USM și declară venituri salariale de aproximativ o mie de euro lunar.

Reporterii de la RISE Moldova au găsit-o pe Babușchin la Universitatea de Stat din Moldova, unde este angajată de mai mulţi ani şi continuă să activeze, deşi a atins vârsta de pensionare. Aceasta a refuzat să vorbească despre afacerile din Estonia și le-a spus jurnaliștilor că nimic nu este adevărat, fără a preciza însă la ce mai exact face referire.

”Consider că există scurgeri de informații în presă cu scopul intimidării mele. Sunt nevinovată în fața legii. Tocmai de aceea, pentru a nu prejudicia interesele anchetei și pentru a evita orice utilizare selectivă sau scoatere din context a poziției mele, vă informez pe această cale că voi oferi explicații exclusiv în cadrul procedural legal, la solicitarea organului de urmărire penală, dacă asemenea explicații îmi vor fi cerute.”, le-a transmis Babușchin jurnaliștilor de la RISE.

Iar Tatiana Dorohina, care și ea a atins deja vârsta de pensionare, activează în prezent ca și taxatoare la Parcul Urban de Autobuze. Contactată de reporterii de la RISE Moldova pentru a oferi explicații privind implicarea sa în această schemă, Tatiana Dorohina a spus că nu poate comenta subiectul. Ea a invocat obligația de a respecta secretul comercial.

”Înțeleg interesul dumneavoastră în această chestiune, deoarece au apărut dezacorduri și conflicte între anumite persoane. În acest sens, din câte am înțeles, au fost inițiate proceduri civile în diverse jurisdicții, precum și proceduri penale în Republica Moldova. Aceste circumstanțe și secretul comercial fac imposibilă satisfacerea interesului dumneavoastră. Prin urmare, vă rog să acceptați refuzul meu de a furniza răspunsurile solicitate.”

Cea mai activă în afaceri maritime este însă Alina Samson. Ea a înființat și administrat mai multe firme în Estonia și Marea Britanie, toate cu structuri similare: capital minim, rulaje uriașe într-un an, apoi stagnare sau lichidare. Numele acesteia apare și într-o anchetă ce vizează o flotă de peste 20 de petroliere care transportau petrol rusesc. O anchetă realizată de proiectul ”Verstka” arată că aceasta era, de fapt, o persoană interpusă în schema cu flota de petroliere folosite de Rusia pentru a ocoli sancțiunile occidentale. Iar în spatele ei se afla fostul deputat ucrainean Viktor Baranski, un apropiat de cercurile pro-ruse. Anul trecut, Alina Samson a fost angajată la o agenţie de turism din Republica Moldova, cu care acum este în litigiu de muncă. Administraţia companiei le-a spus jurnaliștilor de la RISE că a fost nevoită să rupă contractul cu ea, din cauza nerespectării legislaţiei muncii. Contactată de RISE Moldova, Alina Samson a refuzat să comenteze orice informație apărută despre ea.

”Vă mulțumesc pentru interesul acordat activității mele”, însă temporar eu nu ofer interviuri, comentarii unor părți terțe”, a spus Alina Samson.

În data de 12 februarie, Centru Național Anticorupție și Procuratura pentru Combaterea Crimelor Organizate și Cauze Speciale au anunțat că o navă maritimă evaluată la 26 de milioane de dolari ar fi fost înstrăinată ilegal. În acest caz, a fost inițiat un dosar pentru delapidarea averii străine în care mai multe persoane din țara noastră sunt cercetate penal delapidarea averii străine. Am încercat să aflăm de la reprezentanții PCCOCS dacă acest caz are legătură cu investigația RISE și dacă persoanele menționate în anchetă se află printre cele care sunt cercetate penal. Purtătorul de cuvânt al instituției, Emil Gaitur, ne-a spus că PCCOCS nu confirmă și nici nu infirmă implicarea celor trei femei în acest dosar. El a mai menționat că în prezent au loc acțiuni de urmărire penală, iar ulterior, responsabilii vor veni cu detalii.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA