Munteanu și Zelenski s-au întâlnit la Kyiv. Sprijin reciproc pentru integrarea europeană

Prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, s-a întâlnit la Kyiv cu Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Discuțiile au vizat consolidarea cooperării bilaterale și avansarea parcursului european al celor două state, prin sprijin reciproc.

În cadrul întrevederii, premierul a reafirmat sprijinul ferm al Republicii Moldova pentru Ucraina și pentru eforturile de restabilire a păcii. Oficialul a subliniat că autoritățile de la Chișinău vor continua să ofere susținere politică, diplomatică și umanitară țării vecine.

„Republica Moldova și Ucraina își doresc același lucru – un viitor sigur și liber pentru cetățenii lor. Suntem parteneri de încredere pe acest drum”, a declarat șeful Executivului.

Potrivit Guvernului, Republica Moldova a transmis până în prezent 11 convoaie de ajutor umanitar pentru Ucraina, iar recent a fost aprobat un nou lot de asistență.

De asemenea, cei doi oficiali au discutat despre participarea Republicii Moldova la procesul de reconstrucție a Ucrainei și despre dezvoltarea unor proiecte comune în domeniile transportului, infrastructurii, energiei, securității cibernetice și rezilienței regionale. A fost reconfirmată și continuarea colaborării în formatul trilateral „Triunghiul Odesa” (Republica Moldova – Ucraina – România).

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA