Peste 700 de elevi din mai multe localități din Republica Moldova vor ajunge la școală în siguranță. Ministerul Educației a achiziționat 23 de microbuze școlare, dintre care două sunt destinate școlilor cu profil sportiv. Autoritățile susțin că în așa mod toți elevii au șanse egale la educație.
Vehiculele vor ajunge în 13 raioane. Daniela Corciumari, șefa Direcției de Învățământ Soroca, a precizat că zilnic aproximativ 1.200 de elevi din raion fac naveta la școală cu microbuzul.
,, Am primit foarte multe solicitări din partea părinților pentru a-și transporta copiii la o școală mai bună, dar nu am putut să le satisfacem, deoarece nu aveam transportul necesar. Iată că, după cum a asigurat domnul ministru, de luni acesta va fi pus pe rută”, a spus Daniela Corciumari.
Potrivit ministrului Educației, Dan Perciun, aproximativ 20.000 de elevi din Republica Moldova folosesc zilnic microbuzele pentru a ajunge la școală. Ministrul a dat asigurări că anul viitor vor mai fi cumpărate încă 50 de vehicule.
,, Un mijloc de transport modern, dotat cu tot ce este necesar pentru un copil, poate însemna deseori șansa de a-și descoperi potențialul și de a-și dezvolta competențele necesare pentru a deveni un adult, cum se spune la noi. Ne dorim foarte mult să asigurăm pentru toți copiii asemenea condiții”, a adăugat Dan Perciun.
Microbuzele au fost cumpărate de Ministerul Educației și Cercetării și au costat aproximativ 24 de milioane de lei. Vara trecută, alte zece microbuze școlare, moderne și sigure, au fost achiziționate cu sprijinul Uniunii Europene, în cadrul proiectului „Promovarea educației de calitate și a oportunităților de învățare pe tot parcursul vieții pentru toți”, implementat de PNUD și UNICEF. Iar în anul 2024, alte 72 de microbuze școlare au fost achiziționate cu sprijinul Guvernului României și Guvernul Bulgariei și repartizate în toate raioanele țării.

