Protestele elevilor francezi degenerează în violențe. Poliția folosește gaze lacrimogene, bastoane și tunuri de apă

Protestele liceenilor din Franța devin tot mai tensionate. Peste 70 de mii de tineri au ieșit joi în stradă, în zeci de orașe, nemulțumiți de condițiile din școli și de lipsa fondurilor pentru educație. La Paris, manifestațiile au degenerat în confruntări violente, după ce protestatarii au încercat să spargă cordoanele de poliție, au ridicat baricade și au aruncat diverse obiecte pe stradă. Forțele de ordine au intervenit cu gaze lacrimogene, bastoane și tunuri cu apă.

Piața Bastiliei din Paris a devenit unul dintre principalele puncte ale protestelor. Mii de liceeni s-au adunat aici cu pancarte și au scandat lozinci împotriva guvernului și a poliției. La un moment dat, însă, manifestația a degenerat, iar protestele au devenit violente.

În total, autoritățile franceze estimează că peste 25 de mii de elevi au ieșit la proteste în Capitală. În alte zone ale orașului, manifestațiile s-au desfășurat pașnic, în special în fața liceelor în care învață tinerii. Unii dintre protestatari au folosit pubele pentru a ridica baricade. Prin aceste acțiuni, elevii cer măsuri concrete și fonduri suplimentare pentru licee. Ei spun că se simt uitați de autorități și vor ca revendicările lor să fie, în sfârșit, luate în serios.

 „Ni se spune că elevii francezi sunt slabi, că nu ne pricepem la matematică. Se vorbește despre împărțirea elevilor în grupuri de nivel la gimnaziu și tot felul de lucruri. Apoi ne taie toate subvențiile. La un moment dat, nu vor să ne mai dea bani, dar alocă mai mulți pentru armată. După aceea se plâng că suntem proști”, a afirmat un manifestant.

„Problema este că nu există măsuri concrete, iar asta ne dorim noi. Deja de mult timp organizăm acțiuni și protestăm. Acum câteva zile au loc acte de violență, ceea ce este regretabil, într-adevăr. Dar cred că elevii își doresc cu adevărat rezultate”, a declarat alt manifestant.

Amintim că protestele de amploare ale elevilor din Franța durează de peste două săptămâni. Cele mai mari manifestații au avut loc marți, când peste 250 de mii de tineri au ieșit în stradă, în peste 30 de orașe. Aceștia spun că sistemul educațional s-a degradat, condițiile din sălile de clasă lasă de dorit și cer mai mulți bani pentru școli. Doar marți, manifestațiile au afectat activitatea a peste 1 800 de licee din întreaga țară. Guvernul francez califică aceste acțiuni drept cele mai violente proteste ale elevilor și studenților din ultimele câteva decenii. Manifestațiile au fost marcate de violențe și confruntări cu poliția. Până acum, peste 5 000 de elevi și studenți au fost reținuți.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA