Un șofer de 30 de ani, aflat sub influența alcoolului și a drogurilor, a lovit un pieton, după care s-a izbit într-un pilon. Accidentul s-a produs în seara zilei de 3 decembrie, în satul Petrușeni, raionul Rîșcani. Ambii bărbați implicați în incident au fost transportați la Spitalul Municipal din Bălți. Ulterior, șoferul, considerat principalul suspect, a fost reținut pentru 72 de ore.
,,Aseară, în jurul orei 19:40, Inspectoratul de Poliție Rîșcani a fost sesizat despre un accident rutier cu tamponare de pieton, produs pe traseul R-7, în satul Petrușeni, intersecția cu Duruitoarea-Veche.La fața locului, polițiștii preliminar au stabilit că, un automobil Toyota Auris condus de un bărbat în vârstă de 30 de ani, a pierdut controlul volanului, a tamponat un pieton, după care s-a proiectat într-un pilon electric. Pietonul este un bărbat, în vârstă de 40 de ani, a fost tamponat în timp ce se afla lângă automobilul personal parcat pe acostament, cu sistemul de avarie activat”, au au subliniat polițiștii IP Rîșcani.
Victima este un bărbat de 40 de ani, care în momentul impactului se afla lângă automobilul său parcat pe acostament, cu luminile de avarie pornite. Testul de alcoolemie la care a fost supus șoferul a indicat o valoare de peste patru ori mai mare decât limita admisă, iar verificarea narcologică a confirmat consumul de marijuana.
,,În urma testării alcooscopice al conducătorului Toyotei, rezultatul a indicat 0.68 mg/l alcool în aerul expirat, iar testul antidrog a fost pozitiv la consum de marijuana”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Rîșcani.
În acest caz a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.


