Un pieton a murit după ce a fost lovit de o mașină pe un drum în direcția localității Taraclia

Un bărbat de aproximativ 60 de ani a murit după ce a fost lovit de un automobil pe traseul R-26, în direcția localității Taraclia din raionul Căușeni. Accidentul s-a produs luni seara, în jurul orei 21:10.

Potrivit informațiilor preliminare ale Poliției, pietonul se deplasa pe partea carosabilă în momentul impactului. La volanul mașinii se afla un tânăr de 24 de ani.

Bărbatul a decedat la fața locului. Șoferul a fost testat pentru consumul de alcool, iar rezultatul a fost negativ.

Polițiștii cercetează toate circumstanțele producerii accidentului.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA