Facturi mai mici la energie pentru locatarii a zece blocuri din șase orașe. Clădirile vor fi modernizate

Zece blocuri de locuințe din șase orașe ale țării urmează să beneficieze gratuit de proiecte tehnice pentru reabilitare energetică. Clădirile au fost selectate după ce, la începutul anului, 15 asociații de proprietari au primit gratuit audituri energetice care au evaluat cât de eficient consumă energia și ce lucrări sunt necesare pentru a reduce pierderile și facturile.

Auditurile au fost realizate în cadrul unui proiect-pilot finanțat de Norvegia și implementat prin Programul „Eficiență Energetică și Energii Regenerabile pentru Moldova” (E4M).

Zece dintre blocurile evaluate vor primi gratuit documentația tehnică necesară pentru depunerea cererilor de finanțare. Este vorba de peste 120 de apartamente.

Printre măsurile propuse se numără izolarea termică a pereților și acoperișurilor și înlocuirea ferestrelor vechi. Totodată, vor fi instalate panouri fotovoltaice pentru producerea energiei regenerabile.

„Prin acest proiect testăm un model practic de reabilitare energetică a blocurilor mici, care poate fi extins la nivel național. Ne dorim să oferim soluții adaptate acestor clădiri, astfel încât să poată accesa fonduri pentru renovare”, a declarat Ion Muntean, directorul Centrului Național pentru Energie Durabilă.

Blocurile selectate se află în Chișinău, Bălți, Edineț, Hîncești, Cahul și Ceadîr-Lunga. Costurile pentru audituri și proiectele tehnice sunt acoperite integral din fondurile proiectului E4M.

Programul FEERM este dezvoltat de Guvernul Republicii Moldova cu sprijinul financiar al Uniunii Europene.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA