Vremea extremă a făcut ravagii în Franța. Cel puțin două persoane și-au pierdut viața

Vremea extremă a făcut ravagii în Franța. Cel puțin două persoane și-au pierdut viața în urma furtunilor care au lovit țara joi seara. Fenomenele meteo au fost atât de violente, încât, pe parcursul nopții, au fost înregistrate peste 140 de mii de fulgere, iar peste 53 de mii de gospodării au rămas fără energie electrică. În orașul Saint-Étienne, oamenii au surprins imagini cu o mini-tornadă care a smuls acoperișurile mai multor case.

Într-un sat din regiunea Isère [izer – n.r.], un atelier de sudură amenajat într-o fostă capelă a fost cuprins de flăcări după ce un fulger a lovit clădirea. Incendiul s-a extins rapid și a cuprins întregul acoperiș în doar câteva minute. Un bărbat aflat în interior a fost găsit carbonizat.

„S-a întâmplat la ora 23:00. A încercat să stingă incendiul cu extinctoare, însă probabil a fost prins de flăcări în pod și nu a mai putut scăpa”, a afirmat un bărbat.

 „Era un om de treabă, care se ocupa de toate lucrările de mecanică. De altfel, acest lucru se vede și aici: sunt cărucioare care trebuiau reparate, tractoare — făcea de toate”, a menționat alt bărbat.

Un alt caz tragic s-a produs în localitatea Saint-Victurnien [San Victiurnien – n.r.]. Acolo, o femeie și-a pierdut viața după ce un copac doborât de furtună a căzut peste ea. În orașul Saint-Étienne [San Etien – n.r.], vijelia a căpătat aspectul unei tornade și a măturat tot ce i-a ieșit în cale.

Nici acest magazin nu a scăpat de furia furtunii. Unitatea era deschisă în momentul în care vijelia a lovit zona, iar vânzătoarele se aflau în interior.

„A fost o mini-tornadă, exact. Am crezut că ori totul va fi luat de vânt ori că totul se va prăbuși”, a adăugat alt bărbat.

 „Chiar am crezut că o să murim. E prima dată când ni se întâmplă așa ceva, e îngrozitor”, a completat o femeie.

Codul portocaliu de vreme severă a fost valabil pe parcursul zilei de joi în 30 de regiune din centrul și estul Franței.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA