Proteste de amploare în Franța. Peste 250 de mii elevi au manifestat față de situația din sistemul de învățământ

Proteste de amploare în Franța. Peste 250 de mii de tineri au ieșit marți în stradă, în peste 30 de orașe din Franța, pentru a-și manifesta nemulțumirea față de situația din sistemul de învățământ. Aceștia spun că educația a degradat, condițiile din sălile de clasă nu sunt cele mai bune și cer mai mulți bani pentru școli. Este cea mai amplă manifestație de la începutul protestelor, care au izbucnit acum două săptămâni. Acțiunile au fost marcate de violențe și confruntări cu poliția, în timpul cărora mii de elevi au fost reținuți. Protestatarii au primit și sprijinul sindicatelor. Doar marți, manifestațiile au afectat activitatea a peste 1.800 de licee din întreaga țară. Guvernul francez califică aceste acțiuni drept cele mai violente proteste studențești din ultimele câteva decenii. Elevii amenință că vor ieși joi din nou la protest, dacă nu le sunt satisfăcute revendicările.

La manifestația de marți de la Paris, elevii au ridicat torțe fumigene și pancarte cu mesaje precum „sub manualele noastre avem furie” , un slogan asemănător celor folosite în timpul revoltelor studențești masive din mai 1968.

Manifestațiile s-au dorit pașnice, însă, de la un capăt la altul al Franței, au fost raportate și scene de violență. La Strasbourg, poliția a folosit gaze lacrimogene, iar la Rennes au fost incendiate pubele. În apropierea Parisului, protestatarii au incendiat garduri și au aruncat petarde spre forțele de ordine. În apropiere de Marsilia, un profesor ar fi fost stropit cu benzină de un tânăr.

Protestatarii spun însă că violențele nu îi reprezintă și că scopul lor este să-și transmită revendicările în mod pașnic.

„Nu vrem ceea ce spune mas-media. Aceasta transmite constant imagini cu violențe, cu incendii, cu vandalisme. Nu este despre noi, suntem o mișcare pacifistă”, a spus un manifestant.

 „ Este trist deoarece acest lucru discreditează puțin mișcarea”, a adăugat alt manifestant.

Elevii mai spun că au ieșit la protest pentru a cere condiții mai bune la ore.

 „Când suntem 35-40 în clase, unde sunt 39 de grade, și totuși facem cursuri… unii elevi se trezesc la 5 dimineața, se întorc acasă la 19:00 și nu e normal”, a menționat un elev.

Într-o încercare de a calma spiritele, ministrul educației din Franța a anunțat lansarea în această seară a unui site web destinat colectării nemulțumirilor elevilor de liceu.

„O platformă care le va spune liceenilor „aveți cuvântul” și care va permite fiecărui licean din Franța, dacă dorește, să-și expună toate dificultățile și așteptările”, a explicat Edouard Gefray, ministrul francez al Educației.

Până acum, aproximativ 5.000 de elevi și studenți au fost arestați în urma violențelor izbucnite în timpul protestelor. Manifestațiile au continuat și miercuri, însă la o scară mult mai mică. Pentru joi sunt anunțate însă noi proteste de amploare, după ce marile sindicate din Franța au făcut apel la mobilizare și la noi acțiuni de stradă.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA