”Vrem să trăim liber, dar nu în frică”. Mesajul lui Igor Grosu către oficialii străini veniți în Moldova

”Alegerea noastră fermă a fost și va fi să trăim liber, în democrație, nu sub opresiune și în frică”. Declarația a fost făcută de șeful legislativului, Igor Grosu, la deschiderea reuniunii președinților grupurilor de prietenie din parlamentele statelor membre ale Uniunii Europene. Evenimentul a adunat oficiali din Austria, Estonia, Italia sau Letonia.

 

”Astăzi, când celebrăm Europa la noi acasă, ne bucurăm să vă avem alături de noi – prietenii din Austria, Estonia, Republica Elenă, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, România, Slovacia, Suedia și sunt sigur că toate celelalte state membre ale Uniunii Europene, de asemenea, sunt cu noi”, a spus președintele Parlamentului.

Igor Grosu a menționat că Moldova contează pe sprijinul țărilor partenere în realizarea agendei de reforme pentru a ne alinia la standardele europene. Șeful legisaltivului a amintit de referendumul care urmează să aibă loc în 20 octombire privind aderarea la UE.

”Astăzi, mai mult ca oricând, avem nevoie în continuare de sprijinul dumneavoastră ferm și credibil pentru această alegere. În ultimii 3 ani, noi am făcut pași hotărâți și vom munci în continuare foarte serios pe această cale. Vom munci și vom depune eforturi ca vocea noastră să fie mai puternică decât propaganda de la Kremlin, ca unitatea noastră să fie mai mare decât a grupărilor criminale, care vor încerca să ne dezbine și să ne dezbată din drumul nostru. Îmi doresc ca în 2024, atât la noi, cât și în întreaga lume să învingă democraţia, pacea și libertatea”.

Grosu a adăugat că Uniunea Europeană este, astăzi, cel mai mare partener de dezvoltare, partener economic al țării noastre.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media