VIDEO Militar din Bălți, denunțat pentru că a pretins mită ca să faciliteze obținerea livretului

Un militar de la Centrul Militar Teritorial (CMT) Bălți a fost reținut de oamenii legii. Acesta a pretins peste o mie de euro de la un tânăr care urma a fi încorporat în serviciul militar, pentru a-l ajuta să se eschiveze, dar și să obțină livretul militar.

Bănuitul a fost prins în flagrant, în timpul transmiterii mijloacelor financiare, sub controlul ofițerilor CNA, fiind denunțat de „clientul” său.

„Susținând că ar avea influență asupra persoanelor publice din cadrul CMT Edineț, suspectul ar fi cerut 1400 de euro de la denunțător pentru a-l ajuta să tergiverseze procesul de încorporare în serviciul militar, până la împlinirea vârstei limite de 27 ani, cu eliberarea ulterioară a livretului militar”, precizează Centrul Național Anticorupție.

Imediat după primirea banilor, suspectul a fost reținut pentru 72 de ore. Acesta este cercetat într-un dosar de trafic de influență.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA