Republica Moldova se află într-un moment crucial al parcursului său european și are o perspectivă istorică de aderare care i-ar permite finalizarea negocierilor în aproximativ șase ani. Este opinia redactorului șef al platformei din România specializate în afacerile europene, Calea Europeană, Robert Lupițu, exprimată într-un interviu realizat în cadrul campaniei „Europa de lângă noi”, lansată de posturile de televizine ONE TV și Star TV.
-„Bun găsit. Discutăm astăzi în cadrul proiectului Europa de Lângă noi despre experiența Românie în Uniunea Euroepană, cu domnul Robert Lupițu, care este redactor șef al proiectului „Calea Europeană”. Întâi de toate, domnule Lupițu, aș vrea să ne spuneți cum ați caracteriza cei aproape 20 de ani de apartenență, de apartenență a României în Uniunea Europeană? Ce considerați că s-a schimbat fundamental?”
„-Bună ziua, Mulțumesc pentru invitație și mă bucur să pot vorbi de aici, de la Chișinău, despre experiența europeană a României. Iată, sunt aproape 20 de ani. Peste nici doi ani și jumătate vom aniversa două decenii de la aderarea României la Uniunea Europeană. În câteva luni vom împlini majoratul aderării României la Uniunea Europeană, deci, teoretic, vom fi un membru mai matur. Știm acea poveste la 18 ani, când capeți anumite drepturi, să spunem așa, deși nu este cazul în Uniunea Europeană. Odată ce devii membru, primești toate drepturile care derivă din apartenența la Uniunea Europeană, așa cum au toate celelalte state membre. Procesul de aderare al României la Uniunea Europeană a fost un proces cu multe evoluții, o negociere începută la vreo patru ani de zile de la momentul depunerii cererii de aderare. Asta s-a întâmplat undeva prin 1995 și negocierile au început abia la final de 1999, începutul anului 2000. Deci, iată, Republica Moldova a avut un timp mai puțin din acest punct de vedere, doar doi ani, în loc de patru ani. Negocierile au durat patru, patru, cinci ani, până când România a aderat la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, după ce semnase în aprilie 2005, Tratatul de aderare. Dar timpul scurs între aprilie 2005 și ianuarie 2007 a fost timpul scurs pentru ca toate statele membre, la acel moment, să ratifice aderarea României la Uniunea Europeană. Am făcut această scurtă mențiune tocmai pentru a se vedea longevitatea și lungimea de fapt a procesului. După aproape două decenii de aderare la Uniunea Europeană, se văd limpede numai printr-o simplă comparație a unui factor de multiplicare România și o comparație pe care îmi place să o să o ofer de fiecare dată când am ocazia. Pentru o cafea pe care am dat-o Uniunii Europene, România a primit trei. De fapt, ce înseamnă o cafea? Generic are prețul de 1 euro, factor de multiplicare 3 euro. Cam acesta este raportul dintre banii cu care cu care a cotizat România la Uniunea Europeană. Undeva la aproape, să spunem, 30 de miliarde de euro în 17 ani de la aderare și are deja peste 100 de miliarde de euro, bani care au intrat prin fonduri europene, prin fondurile structurale, prin politica de coeziune în politica Agricolă Comună. Are acum de câțiva ani, o nouă șansă, cu fonduri și mai multe, grație atât planului de redresare post-covid acele fonduri de redresare post-pandemie. Dar sunt și alte aspecte care contează din acest punct de vedere. Veți putea merge în România și deja suntem în stadiul în care cred că nicio localitate din România, niciun sat sau comună din România nu mai există una care să nu aibă măcar un proiect finanțat cu fonduri europene, un proiect realizat cu fonduri europene, un domeniu care a fost îmbunătățit prin fonduri, prin accesul la fondurile europene, fie că vorbim, de exemplu, despre accesul la apă potabilă, fie că vorbim despre rețea de canalizare, fie că vorbim despre electricitate, fie că vorbim despre un bun trai în comunitate, de la tot ce înseamnă renovarea clădirilor și eficiență energetică, acum vorbim de foarte multe proiecte de infrastructură în ultimii ani. Acesta a fost un domeniu unde România, de pildă, a avut ceva probleme recuperarea decalajului istoric generat de infrastructură, unde, deși am avut fonduri europene, implementarea a fost dificilă din diferite motive. Acum am recuperat acest tren și sunt foarte multe proiecte de infrastructură și aici mă refer la infrastructură rutieră, drumuri expres, autostrăzi care sunt în diferite faze de de execuție. Și mai este evident beneficiul politic strategic al apartenenței la Uniunea Europeană, pentru că facem parte dintr-un club de standarde democratice, valorice, de stat, de drept, de economie liberă, de piață, care sunt foarte importante din perspectiva investițiilor, care sunt, atrase în România. Investițiile au crescut de un factor de multiplicare de 7, 8, 9, poate chiar 10 ori și mă refer aici la investiții străine care au venit ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, ca urmare a apartenenței României la Uniunea Europeană, pentru că apăteneța la UE înseamnă și apartenența la un spațiu predictibil, sigur care crează anumite reguli de guvernanță unde un mediu de business se simte bine și se simpte că se poate dezvolta. Deci aceste sunt câteva dintre elementele concrete pe componentă economică. Ca stat membru al UE, România putut să pledeze și să creeze contexte favorabile pentru decizii importante pentru ea din punct de vedere strategic și aici mă refer la Republica Moldova. Se spune de foarte muLte ori că drumul european al Chișinăului trece pe la București în sens simbolic, iar în sens politic pledoaria pe care o face România ca stat membru al UE pentru RM este încă un exemplu al beneficiului apartenenței la UE, pentru că poți să faci aceste lucruri din interior. Este și un exemplu de cum poți să faci asta ajutând o țară cu care ai legături istorice atât de apropiate cum sunt legăturile dintre România și Republicca Moldova.
-Dacă ar fi să ne întorcem la fondurile europene, din câte cunosc, în primii ani România a avut mari probleme cu absorbția acestor fonduri, a fost de mai puțin de 50%. Cum stă România la ora actuală cu aceste fonduri și din ce cauză atunci nu au putut să le absoarbe?
-„Au fost câteva motive și câteva momente în același timp. La început au fost probleme din acest punct de vedere pentru că evident fondurile europene sunt legate și atunci erau legate, dar și acum sunt legate de mai multe condiționalități legate de a respecta principiul și liniile de finanțare pe care le accesezi. Sunt fonduri care nu sunt ușor accesibile pentru oamenii care sunt obișnuiti sau pentru întreprindele care sunt obișnuite cu evaziune fiscală, cu alte decorupții sau cu diferite forme de corupție. Era la un dat o zicală în România că nu accesăm fonduri europene sau că cei care ar putea fi regibili să acceseze fonduri europene nu o fac pentru că acei bani nu pot fi furați și preferă să utilizeze în continuare fondul de stat, pentru că acolo mai pot umbla la bani și mai pot direcționa dintr-o parte în alta. Dar una peste alta, rata de absorție a crescut considerabil. De exemplu, pe 2014-2020, România a ajuns la peste 95-96% rată de absorție și dacă nu mă înșel în 2007-2013, profitând de acea regulă pe care v-am menționat-o, rata de absorpție a crescut destul de mult. Nu am acum în minte exact cifra, dar cred că ne-am dus peste 70-80%, dar, repet, profitând de această regulă de N plus 3, pentru că în perioada exercițiului financiar 2007-2013, dacă eram la finalul anului 2013, cred că rata de absorpție era destul de jos, undeva poate 30-40%, dar nu vreau să greșesc, dar oricum erau valori destul de joase. Acum, de ce au fost astfel de probleme și de ce este până la urmă un drum din care înveți parcurgându-l? La nivelul fondurilor europene au existat mai multe forme prin care banii puteau fi distribuiți în țară. Fie vorbim despre accesarea directa banilor de la Bruxelles, și acolo vorbim de entități care erau eligibile să o facă sau nu. Un lucru este clar, fondurile pe agricultură în principal erau generate de subvenții pentru fermieri și plăți directe. Se făceau prin agenții naționale plățile, dar plățile veneau de la Bruxelles. De acolo, de exemplu, banii s-au mișcat mai repede și ajutoarele pentru fermieri și fondurile pentru fermieri s-au mișcat mai repede decât fondurile de coeziune și fondurile structurale. Apoi s-au creat acele agenții de dezvoltare regională pentru fiecare dintre regiunile României, chiar dacă România, din punct de vedere administrativ, este împărțită în județe. În momentul în care au apărut probleme, au apărut probleme și din slaba capacitate administrativă de a implementa proiectele și din lipsă de cunoaștere, dar și din lipsă de, să spunem, în egală măsură și design birocratic, dar și parte de proces sub-birocratic, pentru că iarăși birocracia ajută, dar birocracia excesivă încurcă.
-Ce pași ar trebui să întreprindă Chișinăul pentru ca să putem accesa mai ușor aceste fonduri europenE și să avem o rată de absorpție bună încâ de la început?
-În primul și în primul rând, Republica Moldova trebuie să se concentreze pe fondurile de preaderare de care va dispune în perioada următoare pentru a reforma principalele sectoare care sunt necesare a fi reformate în vederea aderării. În mod clar, o zonă de capitole destul de importantă și dificilă în negociere, care a fost până în toate statele care au aderat din partea estică, sunt capitole legate de justiție și afaceri interne. Deci componenta aceasta legată de securitatea granițelor, de securitatea frontierilor legate de independența magistraților, de independența procesului judiciar, de digitalizarea procesului administrativ și procesului judiciar, care aici sunt proiecte care pot fi create pe bază a fondurilor de preaderare. În egală măsură, Republica Moldova, ce trebuie să facă atât Republica Moldova, dar și UE, să se asigure că beneficiile acestor fonduri sunt resimțite pe parcursul procesului de aderare de către cetățe, că ei simt cu adevărat. La momentul aderării, ce cred că va fi important, e un lucru pe care îl spun adesea și în România, noi nu trebuie să utilizăm decalajul istoric pe care îl avem față de țările dezvoltate ca un complex de inferioritate. Trebuie să-l folosim ca un simț de anticipare strategică de ce greutăți au întâmplinat alții și ce probleme au avut alte țări să corectăm mai rapid sau chiar să prevenim anumite lucruri. Cu altfel spus, Republica Moldova se poate uita, și atent de la distanță, dar și cu lupa la experiența româniei și la ce a făcut România în acești 17-20 de ani pentru a învăța din această experiență.
-Ce alte lecții ar putea învăța Republica Moldovă de la România pentru a accelera acest proces de aderare la Uniunea Europeană sau chiar procesul de negociere?
-Cred că este foarte bine să calibrăm corect termenul de accelerare a aderării, pentru că, într-o situație în care vorbim de o extindere a Uniunii Europene, care nu se mai a petrecut de peste un deceniu de când a aderat Croația, Uniunea Europeană a trecut prin foarte multe transformări interne. Este dificilă de gestionat o uniune în 27 de aceea și procesul de extindere, într-o perioadă, a fost pus în așteptare. Acum este o oportunitate strategică și pentru Uniunea Europeană, dar și pentru statele care vor să se adere. Accelerarea trebuie să se producă în sensul în care reformele sunt realizate în un ritm accelerat și negociările decurg în concordanță cu reformele. Dar m-aș feri de o aderare rapidă și o accelerare ultra-rapidă pentru că ea, realist vorbind, birocratic, ca proces politic vorbind, nu se poate produce de pe azi pe mâine. Ceea ce poate face Republica Moldova ca experiență și negociările de aderare, dar și apoi post-aderare, este să negocieze încă de la început capitolele dificile să le acorde o maximă atenție. Dau acest exemplu pentru că România și Bulgaria au aderat în 2007 la Unii Europeană, dar au aderat cu un mecanism de cooperare și verificare la rever, ca să zic așa, adică, pe de-o parte aveam tratatul, dar, pe partea cealaltă, mai aveam un supliment, mai aveam ceva în plus, acel mecanism de cooperare și verificare, pe care cele două țări l-au ținut 13-14 ani, în care Comisia Europeană monitoriza fie de două ori pe an, fie odată pe an, fie odată la doi ani, progresele și reformele din justiție, pentru că România și Bulgaria încă nu încheiaseră toate reformele necesare pentru justiție. Condiția ca statele membre să aprobe capitolele negociate pe justiție a fost instituirea acestui mecanism pe care s-a spus că este tranzitoriu. El a fost tranzitoriu, dar a durat destul de mult, 13-14 ani și sunt convins că UE nu-și dorește neapărat să repete un astfel de model și să creeze un astfel de model.
-Putem spune că acest val de extindere al Uniunii Europene se datorează sau vine cumva în concordanță cu acest context geopolitic tensionat, cu invazia Rusiei la scara largă în Ucraina în 2022?
-În mod cert, dacă vedem anumite evoluții și puncte de inflexiune în istoria relațiilor internaționale, momentele acestea de cotitură au creat diferite decizii strategice. De exemplu, finalul celor doi război mondial cu Europa însângerată a determinat într-un final deconciliarea Franco-Germană. Sfârșitul războiului rece a fost urmat de reunificarea Germaniei, de apariția Uniunii Europene ca structură, așa cum o știm, pentru că înainte erau comunitățile de extindere a NATO și așa mai departe. Cred că aderarea Finlandei și a Suedii la NATO, deschiderea negociatorilor de aderare cu Ucraina și cu Republica Moldova la Uniunea Europeană sunt consecințe strategige ale invaziei ilegale a Rusiei și a armatei lui Vladimi Putin în Ucraina. Cred că uniunea Europeană simte ceea ce și președinta von der Leyen a numit, această chemarea istoriei. Și, practic, răspunsul Unii Europeane la chemarea istoriei trebuie să fie extinderea. Pe de altă parte, nu este un proces irreversibil și vedem ce se întâmplă în această perioadă în Georgia. Cu puterea de acolo, cu legea agenților străini, cu faptul că Uniunea Europeană și SUA critică, faptul că un parcurs european ireversibil al Georgiei acum se dovedește a fi cu adevărat reversibil. Acesta este un semnal de alarmă pe care și Chisinau trebuie să o privească în perspectiva ceea ce urmează. Alegerile prezidențiale, referendumul privind aderea la Unii Europene, apoi alegerile parlamentare din vara anului viitor.
-Cum ați aprecia acest parcurs european al Republicii Moldova în acest context geopolitic dificil?
-Cred că Republica Moldova a avut suficient „flair strategic” și suficientă capacitate de anticipare de a se lipi rapid de decizia președintelui Zelenski. Deci, acolo a fost un foarte bun punct de început. A contat evident faptul că la Chisinau exista și există o președintă pro-europeană, o majoritate pro-europeană formată după alegerile din 2021 dintr-un singur partid. Din acest motiv spun că parcursul de integrare europeană al Republicii Moldova va depinde și de ce se va întâmpla la următoarele teste electorale. Teoretic, din 2024 până în 2028-2029 vom avea un președinte al Republicii Moldova și un Parlament ales, așa cum vor decide cetățenii. Ne putem da seama cât de importante sunt și alegerile pentru parcursul european al Republicii Moldova, pentru că dacă vom avea un președinte pro-european și o majoritate pro-europeană, atunci ea se va suprapune și va coopera cu o Uniune europeană care are fața orientată către extindere și vom putea ajunge spre finalul decenniului, dacă nu la aderarea efectivă, măcar în etapa finală a încheiei negocielor de aderare.”
-Care, în opinia dumneavoastră, sunt pașii pe care ar trebui Republica Moldova să îi urmeze din acest moment pentru a-și ridica șansele să adere la Uniunea Europeană?
– Păi, în primul rând, ne uităm în felul următor. În momentul în care vrei să aderi la Uniunea Europeană, cum este cazul de față, înseamnă că vrei să aderi la acele valori, înseamnă că te regăsești în acele valori și ca stat, dar și ca națion, și ca popor, și ca societat. Deja Republica Moldova simte, într-un fel, apartenența la Uniunea Europeană prin faptul că sunt foarte mulți cetățenii în diaspora moldovenească, care diaspora moldovenească se întâmplă să fie în Uniunea Europeană, deci văd la firul ierbii ce înseamnă beneficiul apartenentei la Uniunea Europeană. Aici fac o foarte scurtă mențiune pentru că există o foarte mare tendință de dezinformare și de a crea anumite narrative false că Uniunea Europeană este un proiect politic al eșecului și că statele vor să iasă și așa mai departe. Este ceea ce noi în interiorul Unii Europene numim dezbaterea dintre naționalizarea succesului și europenizarea eșecului. Asta ce înseamnă? În momentul în care un stat membru înregistează un succes, nu va spune e succesul ei, Europei, va spune e succesul meu. Dar dacă un stat membru înregistează un eșec, va spune e vina Europei. De aceea se creează această disonanță cognitivă că UE este un proiect care nu este bun. Nu are cum să nu fie bun, când vă dau iarăși un exemplu din 27 de state membre ale UE, toate de la Germania până la ultimul, au beneficiat de pe urma aparatenenței la piața internă. Toate statele sunt pe plus. România a intrat în UE cu un PIB de 40 de miliarde de dolari, euro, și acum este de la aproape 300. Dacă actualmente în anul 2024 suntem în situația în care întrebi cetățenii britanici dacă e mai bine înafara UE sau nu și unii îți spun că regretă faptul că s-au retras din UE. Vorbim de un stat membru G7, stat membru G20, membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, fostă putere colonială și regretă că s-a retras din UE, de ce un stat ca Republica Moldova nu și-ar dori să se afle într-o organizație de unde un stat foarte puternic și relevant la nivel mondial s-a retras și regretă.
-Vă mulțumim mult pentru această discuție, a fost una, sper eu, interesantă pentru spectatorii noștri și vă urăm mult succes în continuare.
-Vă mulțumesc și eu pentru invitație, a fost o plăcere.
Interviul este realizat în cadrul proiectului „Promovarea avantajelor aderării Moldovei la UE prin exemplul experienței României”, finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova. Conținutul acestui material jurnalistic nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.
