Sursa: t.me/maeiexplica

VIDEO Avionul cu cei 9 moldoveni a aterizat la Aeroportul Internațional Chișinău

Cei nouă moldoveni, evacuați de curând prin punctul de trecere Rafah, au ajuns în siguranță la Chișinău. Aceștia erau însoțiți de cetățenii ucraineni.

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene informează că datorită eforturilor comune și a suportului internațional, inclusiv din partea Statului Israel, Egipt, Ucraina, Qatar și Organizației Internaționale pentru Migrație, s-a reușit evacuarea altor nouă cetățeni ai Republicii Moldova din Fâșia Gaza.

,,Cetățenii moldoveni, alături de cetățenii ucraineni, au aterizat pe Aeroportul Internațional Chișinău și au fost întâmpinați de către Secretarul General al MAEIE, Mihai Mîțu. Suntem recunoscători prietenilor și partenerilor noștri din Ucraina pentru colaborarea eficientă și sprijinul oferit în această situație dificilă”, se arată în comunicatul emis de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene.

Amintim că, cei 9 conaționali au putut fi evacuați din Fâșia Gaza, fiind asigurați cu transport până la Cairo, alimente şi produse de strictă necesitate. Pe traseul Rafah – Cairo, securitatea transportului cetățenilor Republicii Moldova a fost asigurată cu sprijinul autorităților egiptene.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media